Elevii din Republica Moldova au posibilitatea să studieze timp de un an în Marea Britanie sau în SUA

Imagine simbol, sursa: uspeh.md

Elevii claselor a X-a, a XI-a și a XII-a sunt invitați să se înscrie la un concurs unde vor avea oportunitatea să câștige o bursă de studii în Statele Unite ale Americii (SUA) sau în Marea Britanie. Liceenii vor putea concura pentru a obține trei tipuri de burse: ASSIST, DAVIS și HMC Projects, scrie diez.md.

Programul de școlarizare DAVIS oferă posibilitatea de a studia timp de doi sau trei ani la una dintre cele patru școli din cadrul programului internațional. Elevii vor primi la sfârșitul programului o diplomă de absolvire americană.

Pentru o bursă ASSIST sau DAVIS pot aplica elevii care:

  • sunt înmatriculați în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a;
  • au curajul să îmbrățișeze experiența americană, pentru un an;
  • media generală pe anul de studii precedent este mai mare de 8,5.

Bursa HMCP acoperă integral costurile pentru școlarizare, cazare, mâncare și alte cerințe de bază.

Pentru o bursă HMC Projects pot aplica elevii care:

  • sunt înmatriculați în clasa a X-a;
  • visează să studieze în afara țării și să finalizeze ciclul liceal cu o diplomă recunoscută internațional;
  • media generală pe ultimii doi ani de studii este mai mare de 8,5.

Termenul-limită pentru înscriere este 15 noiembrie 2023. Elevii interesați pot accesa acest link pentru a se înregistra.

Bursele de studii sunt oferite elevilor câștigători de către școlile ce fac parte din rețeaua organizațiilor non-guvernamentale ASSIST (SUA) și HMCP (Marea Britanie). Aceste școli sunt private și recunoscute pentru performanța academică, sportivă, artistică și contribuția științifică.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *