De ce vineri 13 este considerată o zi cu ghinion

Imagine: capital.ro

Astăzi este a 13-a zi din luna octombrie, dar și vineri și potrivit superstițiilor, se presupune că este cea mai ghinionistă zi posibilă. Numărul 13 și zilele de vineri sunt ambele asociate cu ghinionul de multă vreme, iar combinația dintre cele două îi face pe foarte mulți oameni să tremure de frică. Persoanele superstițioase nu au curajul să întreprindă nimic în această zi, de exemplu, încheierea unor contracte sau să pornească într-o călătorie, scrie tv8.md.

Se consideră că superstiția a plecat de la ziua în care s-a arestat majoritatea cavalerilor templieri (inclusiv Marele Maestru), la ordinul Regelui Filip al IV-lea al Franței (vineri, 13 octombrie 1307).

O altă interpretare a acestei superstiții pleacă din Noul Testament și are legătura cu ziua în care a fost crucificat Iisus Hristos, iar 13 este considerat număr cu ghinion pentru că este asociat cu Cina cea de Taină și trădarea lui Iisus.

Potrivit altor specialiști, „părintele” lui vineri 13 este Thomas W. Lawson, supranumit „regele cuprului”. În 1907, Lawson a publicat singurul său roman întitulat „Vineri, treisprezece”, ceea ce pare să fi adus înspăimântătoarea combinație de superstiții în mentalul colectiv.

Superstiții

  1. Nu te muta în casă nouă într-o zi de vineri 13, se zice că vei avea ghinion.
  2. Dacă un cortegiu funerar taie calea unui om într-o zi de vineri 13, atunci persoana în cauză va avea de suferit.
  3. Dacă o femeie își serbează ziua într-o zi de vineri 13, în mai puțin de un an se va căsători și va avea un copil.
  4. Un copil născut într-o zi de vineri 13 va trebui să poarte cu el un picior de iepure de la un iepure ucis la miezul nopții de un fermier sașiu.
  5. Nu purta negru în ziua de vineri 13.
  6. Nu e bine să te tunzi în această zi.
  7. Este de rău augur să te căsătorești într-o zi de vineri 13.
  8. Nu e bine să se stea 13 persoane la o masă.

Tragedii ce au avut loc în ziua de vineri 13

Vineri, 13 ianuarie 1939, a pornit cel mai mare incendiu de vegetaţie din Australia, care a ucis 71 de persoane.

Vineri, pe 13 octombrie 1972: s-a prăbuşit în munţii Anzi zborul 571. Cei 16 supravieţuitori au fost salvaţi abia după două luni. Ca să nu moară de foame, s-au hrănit cu cadavrele călătorilor morţi.

Vineri, pe 13 ianuarie 2011: s-a scufundat vasul de croazieră Costa Concordia. Au murit 32 de persoane.

Frica de vineri 13 

Frica de combinația dintre vineri și numărul 13 are o tradiție relativ recentă, de aproximativ 100 de ani. Există chiar și un cuvânt special pentru frica de vineri 13, paraskevidekatriafobia.

Un an calendaristic are cel puțin o zi de vineri care cade pe data de 13, dar poate să apară de trei ori în același an. De exemplu, în 2015, data de 13 în zi de vineri a fost în februarie, martie și noiembrie.

În 2020, au fost doua zile de vineri 13, în martie și în noiembrie. În 2021 și 2022, însa, au fost câte un singur vineri 13, în luna august 2021, respectiv luna mai 2022.

În 2023, nu vom mai avea zile de vineri 13. Anul 2024 va avea și două zile de acest fel, destul de apropiate una de alta (septembrie și decembrie). Iar în 2025, va fi doar o vineri 13, în luna iunie.

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *