Un autoturism, dat în urmărire prin INTERPOL, a fost depistat la vama Sculeni
În punctul de trecere a frontierei Sculeni, în fluxul de pe sensul de intrare în Republica Moldova a fost depistat un mijloc de transport care figura în baza de date INTERPOL. Autoturismul ar fi fost dat în urmărire internațională de către autoritățile de ocrotire a normelor de drept din Belgia, informează Poliliția de Frontieră a Rpublicii Moldova.
În data de 7 septembrie 2023, pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-a prezentat un tânăr cu dublă cetățenie (MDA/ROU), la volanul unui Mercedes-Benz cu numere de înmatriculare românești. Au fost înmânate spre verificare tot pachetul de documente personale, dar și pentru mijlocul de transport.
Ca urmare a procesării informației în bazele de date, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul figurează pe INTERPOL, ca fiind dată în căutare anul curent, de către autoritățile belgiene.
Din declarații, șoferul nu ar fi știut că mașina este în urmărire internațională.
În fapt, mașina a fost ridicată și plasată pe teritoriul SPF Sculeni până la încheierea cercetărilor și luarea unei decizii legale.
Expresul.md
Lasă un răspuns