O fetiță de 6 ani, din Ungheni, a fost mușcată de un maidanez. „Cu adevărat, câinii vagabonzi sunt o problemă pentru municipiul Ungheni”, spun autoritățile

Iamgine simbol. Sursa foto: Facebook / Lilia Risipanu (Iordan)

Zilele trecute, un tată a venit la redacție pentru a ne povesti o istorie care se întâmplat pe 19 august cu fiica lui de 6 anișori. În timp ce aceasta se juca în curte, a fost mușcată de o mână și un picior de unul dintre câinii vagabonzi care era în curte în acea zi. „În haită erau cred că vreo 7-8 câini”, ne spune tatăl.

Din fericire, copilița a fost imediat ajutată de către persoanele care au văzut incidentul, au dus-o la farmacia din apropiere pentru a i se acorda primul ajutor. A fost solicitată și ambulanța. „Eu când am ajuns, primul ajutor deja i se acordase. A sosit și poliția care au zis că nu au soluții la astfel de cazuri, ba mai mult, nici plângeri de acest gen nu au”, spune tatăl. Fetița e bine și urmează toate tratamentele necesare.

Astfel, bărbatul vrea să știe, în cazul în care polițiștii nu au soluții la astfel de plângeri, dacă autoritățile iau măsuri pentru a soluționa problema maidanezilor din oraș.

„Cu adevărat, câinii vagabonzi sunt o problemă pentru municipiul Ungheni. Sectorul de amenajare face tot ce-i stă în puteri pentru a-i înlătura din interiorul orașului, dar, în anumite perioade, problema respectivă se acutizează.
Vorba e că o bună parte dintre ei sunt aduși de către unii gospodari din satele noastre și aruncați în preajma platformelor de gunoi. Aici, speră aceștia, câinii vor găsi de mâncare și, poate, un nou stăpân.
Cel mai simplu ar fi dacă cei ce au decis să-și ia un câine, să-și asume responsabilitatea pentru acel animal, să gestioneze înmulțirea lor într-un mod civilizat și modern (spre exemplu, prin sterilizare). Din păcate, unele persoane aleg să arunce aceste animale în stradă, unde are loc înmulțirea lor necontrolată, iar în lipsa unei îngrijiri speciale, câinii devin agresivi”, ne spune Dionisie Ternovschi, primarul interimar al municipiului Ungheni.

De altfel, primăria Ungheni a făcut demersurile necesare, inclusiv către Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” pentru susținerea unor proiecte privind soluționarea problemei câinilor vagabonzi. Este vorba de sterilizarea lor în masă și construirea unui azil de câini.

„Deocamdată, nu au fost identificate sursele necesare, iar lucrul în acest sens continuă. Până vor fi realizate proiectele în cauză, angajații sectorului de amenajare încearcă să înlăture câinii vagabonzi din interiorul orașului, deoarece aceștia prezintă cu adevărat un pericol pentru securitatea oamenilor”, a mai spus primarul interimar.

Autor: Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • Pentru aceasta trebuie alocati bani și petrecute campanii de sterilizare. În condiția în care sterilizarea costă – 500-700 lei , putini își permit acest lucru. La Chișinău sunt alocați bani pentru gestionarea animalelor străzii

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *