Intoxicațiile cu carbon – din nou, în atenția salvatorilor

Sursa foto: realitatea.md

Culesul poamei este în toi iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a demarat activitățile de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon în urma procesului de fermentare a vinului.

Astfel, specialiștii merg din localitate în localitate și le vorbesc gospodarilor despre riscurile nerespectării normelor de securitate în perioada procesului de producere a vinului în condiții casnice.

Salvatorii avertizează că dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentare este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acesteia poate deveni fatală pentru oameni în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Astfel, gazul toxic emanat în urma procesului de fermentație este mai greu decât aerul, se acumulează jos la suprafața solului, în concentrații înalte. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă sau chiar deces.

„Aflarea în beciuri și subsoluri nedotate cu canale de ventilare reprezintă un risc pentru viața și sănătatea persoanelor. Astfel, oamenii sunt îndemnați să nu intre în spații închise, unde este păstrat produsul nefermentat sau cel mai bine este ca acesta să fie ținut în aer liber pentru evitarea riscurilor”, spun specialiștii IGSU.

Pentru a verifica concentrația de oxigen în beciuri și subsoluri, salvatorii recomandă oamenilor să aprindă o lumânare, iar în cazul în care aceasta se stinge, să nu intre în interior, întrucât aportul de oxigen este insuficient.

De asemenea, angajații IGSU oferă gospodarilor pliante informative cu recomandări, care urmează să fie respectate. Activitățile se desfășoară în toată țara pe parcursul perioadei de recoltare și fermentare a strugurilor, cu scopul prevenirii cazurilor de intoxicație cu dioxid de carbon.

Conform IGSU, pe parcursul anului trecut și de la începutul anului curent, două persoane au suferit intoxicații cu dioxid de carbon în urma fermentării vinului, fără consecințe fatale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *