ANSA a interzis mai multe medicamente din uzul veterinar
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează despre interdicția de a folosi anumite tipuri de substanțe farmacologic active, cu efect antimicrobian, la animalele de la care se obțin produse alimentare.
Astfel, a fost armonizat la nivel național, Regulamentul (UE) nr. 1255/2022 al Comisiei din 19 iulie 2022 privind desemnarea antimicrobienelor sau a grupurilor de antimicrobiene, rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 191/58 din 20.07.2022), prin modificarea anexei nr. 2 a Ordinului directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr.5 din 13.01.2021 ”privind aprobarea listei substanțelor active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală”
”Anumite medicamente antimicrobiene sau grupuri de astfel de produse trebuie să fie rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni, cu scopul de a menține mai bine eficacitatea acestora pentru medicina umană și de a sprijini lupta împotriva rezistenței la antimicrobiene, care reprezintă o amenințare majoră la adresa sănătății globale”, scrie ANSA.
În urma analizei efectuate, mai multe antibiotice, mai multe antivirale și un antiprotozoal au nimerit în lista produselor interzise, din considerente de rezistență antimicrobiană, animalelor de la care se obțin produse alimentare.
Această acțiune, de rând cu altele deja realizate, se încadrează în măsurile concrete de combatere a rezistenței la antimicrobiene și de promovare a unei utilizări mai prudente și responsabile a medicamentelor antimicrobiene la animale.
Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 332 – 333 din 29.08.2023 și au intrat în vigoare.
Expresul.md
Lasă un răspuns