Tineri din toată țara și-au dat întâlnire în parcul „Micul Cluj” din Ungheni, pentru a celebra tinerețea
Pentru o zi, Ungheniul a devenit epicentrul activităților pentru tinerii din întreaga țară. Pe 12 august, aici a fost marcată Ziua Internațională a Tineretului (ZIT), în cadrul Ungheni – Capitala Tineretului 2023, printr-un program variat destinat tinerilor, ce a inclus diferite activități, jocuri interactive, master-classuri.
Startul a fost dat la Gara Feroviară din Chișinău de unde, peste 200 de tineri au plecat cu trenul spre Ungheni, cu o cursă specială „Trenul Tineretului”. În timpul călătoriei cu trenul, tinerii au avut parte de activități captivante, jocuri interactive și ateliere tematice.
Ajunși în Gara Internațională Ungheni, aceștia au fost întâmpinați de către tinerii ungheneni, care i-au ghidat pe cei veniți spre locația evenimentului – parcul „Micul Cluj”.
„Sunt pentru prima dată la Ungheni și îmi place enorm de mult. Este un oraș confortabil, cu oameni binevoitori, iar ziua este perfectă. Pot spune că „Ziua Tineretului” a început cu dreptul. Experiența este uluitoare, fantastică. În tren am avut parte de diverse activități. Anul acesta, Ziua Tineretului a fost foarte bine organizată”, spune Ecaterina Corlova, o tânără de 20 de ani, din Chișinău.
Odată ajunși în Parcul „Micul Cluj”, tinerii au explorat oportunitățile de dezvoltare personală și profesională, diversificate și repartizate pe șapte zone: zona Foto (destinată amintirilor atractive), zona Games (cu jocuri, energizante și interacțiune pozitivă), zona ONG + Centre de tineret (activități de educație non-formală), zona Profesională (programe, cursuri și job-uri pentru tineri), zona Verde (practici și concursuri de educație ecologică), zona Artă (ateliere creative),
zona Bunăstare (activități sportive, recreative și mix de fructe). „Am venit în parcul „Micul Cluj”, la acest eveniment important pentru tineri, cu activități interactive cum ar fi hand-made, mandala cu ață și multe altele. Ceea ce ne bucură e că tinerii au manifestat interes pentru activitățile propuse de noi”, a menționat Mariana Bejenari de la Centrul de Tineret din Fălești.
Iar Adelina și Mădălina au venit tocmai de la Strășeni. Mai întâi, au fost în vizită la Centrul Prietenos Tinerilor „Impuls”, după care au venit și în parcul „Micul Cluj” pentru a participa la activitățile organizate. „Pentru tineri este foarte distractiv, mai ales că în parcul unde se desfășoară evenimentul, ne putem petrece timpul plăcut, alături de prieteni. Am participat la diferite activități, atmosfera de aici este plăcută. Ne minunează locurile din Ungheni, mai ales că suntem pentru prima dată aici”, spun ele în unison.
Sofia Vremere a venit de la Chișinău declarându-se încântată de faptul că Ziua Internațională a Tineretului se celebrează anume la Ungheni. „Consider că acest oraș a meritat ca să fie gazda unui asemenea eveniment și să adune tinerii din țară în „a doua inimă” a Republicii Moldova. Sunt impresionată de sculpturile pe care le-am admirat, dar și de infrastructura parcului. Tinerii sunt absolut minunați, sociabili, amabili, pritenoși, ceea ce ne permite să comunicăm între noi cu ușurință”, conchide tânăra.
„În calitate de locuitor al orașului Ungheni, pot spune că simt mândrie pentru că avem șansa de a găzdui un asemenea eveniment de amploare. M-a impresionat numărul impunător de tineri care au venit tocmai de la Chișinău. E de apreciat faptul că au parcurs un asemenea drum pentru a celebra aceasta zi alături de noi”, afirmă și Anastasia Perdeleanu, o tânără ungheneancă.
La eveniment a participat și Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, care, împreună cu alți oficiali, au făcut un tur pe la fiecare zonă amenajată și a discutat cu fiecare reprezentant în parte. „Am văzut foarte mulți tineri talentați, cu idei și proiecte. Cred că toate vârstele sunt minunate, însă vârsta tinereții are ceva deosebit. Mă adresez celor tineri să savureze din plin momentul. Implicați-vă, veniți cu idei inovative, iar noi vom încerca să găsim resurse de a vă ajuta să vă realizați visurile!”, a răsunat îndemnul președintelui Parlamentului.
Ion Donea, directorul Agenției Naționale pentru dezvoltarea Programelor și Activităților de Tineret, a asigurat că agenția va continua să susțină dezvoltarea programelor de tineret, să promoveze tinerii și organizațiile de tineret, precum și să faciliteze accesarea diferitor oportunități de dezvoltare a tinerilor și sectorului de tineret. „Iată că, după 12 ani, titlul de Capitala Tineretului a revenit la Ungheni. Aici există oameni deschiși, există o comunitate de afaceri deschisă, există multe idei creative, iar aceste lucruri nu fac decât comunitatea să se dezvolte” , a remarcat el.
Ritmul tinereții a răsunat și din scenă, într-un concert cu tineri interpreți, de asemenea, a avut loc un recital la tobe și discotecă în aer liber.
Ziua Internațională a Tineretului (ZIT) este celebrată, în fiecare an, pe 12 august. Scopul acestei zile este de a atrage atenția opiniei publice asupra potențialului tinerilor din întreaga lume și a mobiliza resurse și acțiuni pentru susținerea lor. „Ne-am gândit să organizăm un eveniment care să dureze exact 12 ore. În cadrul Capitalei Tineretului, tinerii noștri învață nu doar să se distreze, dar învață cum să facă pași importanți în viața de adult”, a conchis Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni.
„ZIT Ungheni 2023 – Explorează-ți potențialul!” a fost organizat de AO „Alfa Beta”, în cadrul proiectului „UNGHENI INVEST: Tinerii participă – comunitatea se dezvoltă!”, în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni, Direcția Educație Ungheni și Centrul Raional de Tineret Ungheni, în cadrul Programului „Ungheni – Capitala Tineretului 2023”, finanțat de Agenția Națională pentru Tineret, Program Național al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Partener al evenimentului: Fondul Națiunilor Unite pentru Populație UNFPA Moldova.
Menționăm că în 2011, Ungheniul a fost prima Capitală a tineretului, iar după 12 ani, acesta a căpătat din nou acest titlu. Capitala Tineretului reprezintă o iniţiativă inspirată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune selectarea unei localităţi din Republica Moldova, în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret.
Un reportaj foto puteți vedea pe pagina de Facebook a Expresul-ui.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns