Și Dionisie Ternovschi, actualul viceprimar de Ungheni, candidează la alegerile locale din toamnă

Actualul viceprimar de Ungheni, responsabil de problemele sociale,  cultură și sport a municipiului Ungheni, Dionisie Ternovschi, a anunțat pe pagina sa de facebook că candidează la alegerile locale din 5 noiembrie 2023.

„Stimați ungheneni, dragi prieteni, am ales această zi frumoasă și deosebită pentru noi, ca să vă anunț despre decizia mea de a candida la funcția de primar al muncipiului Ungheni. Acum ceva timp, după mai bine de un deceniu de muncă în străinătate, am revenit acasă, ferm convins să pun umărul la dezvoltarea și prosperarea orașului meu drag, în care m-am născut, am crescut și mi-am întemeiat o familie trainică. Am muncit în echipa primăriei municipiului Ungheni, în calitate de viceprimar timp de 4 ani roditori. Împreuna am realizat lucruri frumoase și utile, am învățat multe în acești ani și experiența dobândită alături de primarul Alexandru Ambros, cu care am muncit umăr la umăr toți acești ani, este de neprețuit.

Știu ce trebuie să facem mai departe, am puterea și voința de a continua cele începute…” a scris dânsul.

Reamintim că Dionisie Ternovschi a fost parte a diasporei timp de 10 ani, după care s-a reîntors la Ungheni. „Gândul de a mă întoarce acasă a persistat mereu, deși condițiile de trai și muncă în Italia erau la un nivel foarte înalt. „Magnetul” erau părinții, rudele în general, dar și gândul că pot fi foarte util în țara mea de baștină.  Acum patru ani, am acceptat propunerea de a face parte din echipa Primăriei Ungheni, în calitate de viceprimar. Domeniile pe care le gestionez – social, cultură și sport – îmi sunt aproape, având și o vastă experiență în JCI Ungheni, o asociație obștească unde am obținut și mai mute abilități, atât de necesare pentru o persoană activă.”, spunea Dionisie Ternovschi pentru Expresul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *