Opinii / Lucia Bacalu: Ne informăm și apoi vorbim sau Vorbim ca să nu tăcem?

Lucia Bacalu

Îmi place să urmăresc ceea ce se mai scrie și se mai postează pe rețelele sociale. În primul rând, pentru că mai afli câte ceva nou, că ești la curent cu ceea ce se întâmplă în localitatea ta, în țara ta, peste hotare – bineînțeles, dacă știi ce pagini să accesezi și cât de credibile sunt acestea.

E foarte important să știi acest lucru, pentru că, rețelele sociale – am zis-o în repetate rânduri – sunt și un fel de mahala, cu tot felul de mătușele, care au auzit ceva pe undeva și, deși nu prea au înțeles despre ce e vorba, se erijează în doamne atotștiutoare.

În doamne atotștiutoare – o spun cu mare-mare regret, se erijează și unele persoane ce muncesc prin țări străine. Vezi Doamne, acestea le știu pe toate. Și-or fi spus în mintea lor: „Ce știți voi aici? Noi venim din țări dezvoltate, cu democrație înaintată, noi știm cum se lucrează acolo și de ce este ordine”. Un singur lucru nu l-au învățat personajele respective acolo unde au ajuns cu traiul și munca: să se INFORMEZE și apoi să VORBEASCĂ.

E vacanță, oamenii revin la baștină și hai să facă ordine: să facă ordine în mahalaua în care au casă, în satul sau orașul de baștină, la primărie, club, între vecini și așa mai departe.
Să nu credeți că e vorba de ordine la propriu. Nici pe departe. Ei vor să facă ordine aruncând cu învinuiri în stânga și-n dreaptă, fără măcar să se informeze de ce se întâmplă ceea ce lor li se pare grav și cine e responsabil.

Mi se lăuda, chiar recent, o persoană din acea categorie cum l-a pus la punct pe primarul din satul ei natal, cum i-a pus la punct pe vecini săi, care – așa crede ea – sunt niște nătărăi. Cică, bunelul ei, cândva, a săpat o fântână, iar oamenii au folosit și continuă să folosească apa din acea fântână. Frumos și lăudabil. Fântâna continuă să fie îngrijită, doar că persoana respectivă, venind în sat, a văzut lângă ea un cârd de gâște. Da, în Italia sau Marea Britanie nu vezi nicăieri, nici lângă un izvor, gâște sau alte păsări ori animale păscând sau adăpându-se. În satele noastre, mereu așa a fost. Nu știu dacă e bine sau rău. S-o spună specialiștii din
medicina preventivă.

Ceea ce vreau să zic e că-i foarte trist că persoane ce au ales să plece uită de unde au pornit și vor cu tot dinadinsul să le demonstreze celor de acasă cât sunt de răi și proști. Dacă ați ști cu câtă mândrie îmi povestea cum a venit la primărie și ce i-a spus primarului, cum i-a spus și cum l-a făcut pe acesta să nu mai aibă nici o replică.

„Dar oare primarul trebuie să se ocupe de fiecare gâscă ce paște pe la vreo fântână?”, am întrebat-o. S-a uitat cu un fel de nedumerire și a răspuns cu un zâmbet ironic în colțul gurii: „Primarul e gospodarul satului, primarul răspunde de tot și de toate”.

„Da oamenii satului nu au nici un fel de responsabilități? Oare chiar trebuie numai să ceri, fără a da nimic în loc? Așa e în străinătate, acolo de unde veniți?”. Nu a răspuns.

Sau pe rețelele sociale. Fac ce fac unii și tot postează fotografii ba cu o groapă, ba cu o creangă ruptă, ba cu niște gunoi aruncat la nimereală și, neapărat urmează comentariul: „Primăria, rușine!”. De fiecare dată mă întreb: „Oare de ce trebuie să-i fie rușine primăriei?

Că mai avem, din păcate, cetățeni iresponsabili, care aruncă gunoiul unde le poftește inima? Că bugetele locale sunt extrem de mici și că banii nu ajung pentru mare lucru, iar echipele ce lucrează în primării muncesc, în mare parte, peste program, încercând să atragă investiții extrabugetare, să rezolve, atât cât se poate, problemele cu care se confruntă localitatea și oamenii săi?

Nu sunt și nu vreau să fiu avocatul nimănui, dar nu cred nici în ruptul capului că stă undeva vreun primar cu fundul pe sacul de bani și, pur și simplu, nu vrea să lucreze, să repare drumuri, grădinițe, să construiască apeducte și rețele de canalizare, să organizeze sărbători frumoase, să susțină financiar vreo echipă de fotbal și așa mai departe.

Nu zic că nu trebuie de criticat. Dar, înainte de a critica, de ce să nu te informezi?

logo pin


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *