CFM: Majoritatea vagoanelor şi locomotivelor nefuncţionale sunt parcate la Ungheni

Imagine: tv8.md

Aproape toate trenurile şi vagoanele pe care le are în dotare Republica Moldova trebuiau să ajungă de mult la fier uzat, motivul este simplu: acestea au termenul de exploatare depăşit. Cu toate acestea angajaţii Întreprinderii de Stat (ÎS) Calea Ferată din Moldova (CFM) fac aproape imposibilul pentru a le menţine funcţionale, transmite tvrmoldova.md.

Moldova are 56 de locomotive, 12 au fost cumpărate, acum cîţiva ani, din Kazakhstan. Celelalte sunt cu termenul de exploatare depăşit. Potrivit responsabililor de la CFM, ar fi nevoie de încă aproximativ 12 locomotive noi de manevră pentru a putea face faţă cererii de transportare a mărfurilor.

Conform datelor, Calea Ferată din Moldova mai deţine aproape 4 mii 500 de vagoane marfare, dintre care peste 2500 mai sunt în exploatare. Restul se află în reparaţie sau în testare tehnică. Dintre acestea, aproximativ 1200 sunt vagoane simple, peste 700- destinate transportării cerealelor şi în jur de 650 vagoane universale. Alte 23 sînt pentru transportarea pasagerilor. Majoritatea au termenul de exploatare depăşit, dar sînt funcţionale.

Potrivit informațiilor, flota feroviară a Republicii Moldova mai are cinci trenuri modernizate, cumpărate din România acum mai bine de un deceniu. Unul dintre acestea a ars şi poate fi reparat doar la uzina producătoare. Altele patru sunt pentru operarea curselor naţionale şi internaţionale. CFM mai are un tren vechi de pasageri, dar ar fi nevoie de încă vreo şase noi pentru cursele locale.

„Locomotivele Diesel au termenul de exploatare 20 de ani, iar trenurile, 25 de ani. Dacă ar fi să ne orientăm că ultimele vehicule le-am primit în anii 80, iată, se fac mai mult de 30 de ani. Ne străduim să le menţinem funcţionale”, spune Iurie Priguzaa, inginer principal, Depoul de locomotive Chişinău.

În depoul de locomotive, a fost adus şi trenul modernizat care circulă pe linia Chişinău-Iaşi. CFM are în dotare patru astfel de vehicule, care periodic trec inspecţia tehnică şi în caz de necesitate sunt reparate.

„La moment, nu putem spune că e o problemă stringentă şi nu ne isprăvim cu flota pe care o avem, dar normal, pentru a mări capacitatea de transportare şi pentru a asigura transportarea la timp, de a face faţă solicitărilor sezoniere existente, ar fi bine ca flota să se mărească”, afirmă Dmitri Prohnițchi, şef Serviciul comercial, Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Menționăm că 100 de vagoane şi locomotive vechi au fost scoase la licitaţie iar banii obţinuţi din vânzarea acestora urmează să fie investiţi în dezvoltarea şi modernizarea întreprinderii de stat, între timp alte zeci de unităţi urmează să radiate. Conform CFM majoritatea vagoanelor şi locomotivelor nefuncţionale sunt parcate la Ungheni.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *