Când va începe campania electorală pentru alegerile localele din țară

Comisia Electorală Centrală anunță că a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023.

„Documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru organizarea alegerilor locale generale, termenele de realizare a acestora, precum și responsabilii de fiecare acțiune pornind de la competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral. Acesta urmează să fie transmis, spre informare şi realizare, în limita competențelor, partidelor politice reprezentate în Parlament, autorităților publice centrale și locale, precum şi organelor electorale după formarea acestora”, menționează reprezentanții CEC.

Astfel, în conformitate cu prevederile programului calendaristic, perioada electorală pentru alegerile locale generale începe luni, 7 august 2023.

Totodată, perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcțiile de primar și consilieri în consiliile locale va demara cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor, iar campania electorală pentru alegerile locale generale va începe din 6 octombrie 2023.

Cetățenii cu drept de vot trebuie să respecte condiții speciale pentru a participa la alegerile locale din acest an. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, Codul electoral prevede că dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. Dacă alegătorul are domiciliu și reședință temporară, acesta votează în localitatea în care își are reședința temporară valabilă. Iar atunci când termenul reședinței a expirat, alegătorul votează în localitatea unde este domiciliat.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *