Spitalele din ţară vor beneficia de un nou lot de echipamente medicale performante
Un lot de echipamente medicale performante și consumabile pentru instituțiile medico-sanitare publice spitalicești raionale, republicane și municipale, a fost procurat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu suportul financiar al Departamentului de Stat al SUA şi Biroului de cooperare al Elveției. Evenimentul de donație a avut loc în incinta Spitalului raional Ştefan Vodă, unul dintre beneficiarii de ajutoare, transmite moldpres.md.
Lotul donat conține o sută de aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, 30 de mese pentru operații, 15 aparate de anestezie, 10 ventilatoare și 10 lămpi mobile.
„Echipamentele și consumabilele vor fi utilizate pentru acordarea îngrijirilor pacienților în sălile chirurgicale. Avem spitale unde mesele de operaţii sunt învechite, fiind folosite de zeci de ani, or această donaţie va moderniza acordarea serviciilor medicale respective. Utilajele vor fi distribuite tuturor instituţiilor medicale din ţară care au nevoie de aparataj nou, indiferent de nivel, fie că e naţional, fie municipal sau raional”, a spus la evenimentul de transmitere a donaţiei Ala Nemerenco, ministru al Sănătăţii.
De la începutul acestui an, sistemul medical al Republicii Moldova a beneficiat de mai multe donaţii de echipamente, utilaje, dispozitive, medicamente şi consumabile medicale, oferite de partenerii de dezvoltare. Loturile au fost cu destinaţie pentru tratament pediatric, oncologic, neurologic, medicină urgentă etc., fiind distribuite în toate instituţiile medico-sanitare publice spitalicești din ţară.
Expresul.md
Lasă un răspuns