Rezultatele campaniei de donare a sângelui „Donează sânge, salvează vieți” la Ungheni

În fotografie: Imagine simbol (din arhiva redacției)

La nivel de țară, în perioada 23 mai – 30 iunie, a fost desfășurată campania națională de promovare a donării voluntare de sânge. Tot în în acea lună a fost celebrată Ziua Mondială a Donatorului, cu genericul „Donează sânge, salvează vieți”.

La realizarea planului național de recrutare a donatorilor de sânge, Spitalul Raional Ungheni s-a plasat pe locul I printre instituțiile raionale spitalicești din Republica Moldova. În cadrul Evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Donatorului de sânge, secția de Transfuzie a sângelui Ungheni a fost nominalizată de către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova cu diplomă de mențiune și trofeu în semn de recunoștință pentru implicare activă în recrutarea donatorilor voluntari de sânge, dar și pentru buna organizare și desfășurare a procesului. „Datorită conlucrării dintre Centrele de Sănătate, administrațiile publice locale, dar și comunitate, raionul Ungheni s-a plasat pe locul I, fiind urmați de raioanele Nisporeni și Ștefan Vodă”, a menționat Elvira Stati, șefa interimară a Spitalului Raional Ungheni, în cadrul unei ședințe.

În perioada menționată, la Centrul de transfuzie a sângelui Ungheni s-au prezentat 555 de persoane, dintre care, eligibile au fost 539 de persoane. Astfel, a fost îndeplinit un plan de 164%.  Centrul de Sănătate (CS) Ungheni a realizat planul în proporție de 286%, CS Dănuțeni și CS Valea Mare  – 207%, CS Măcărești – 173%, CS Cioropcani – 167%, CS Cornești – 136%, CS Năpădeni – 133%, CS Sculeni – 120% și un centru de sănătate privat din municipiu, la fel, a înregistrat 120% din planul propus pentru instituție. CS Petrești a obținut 93%, urmat de CS Pîrlița cu 92%, CS Rădeni – 87%, CS Cetireni 47% și CS Mănoilești efectuând doar 40% din plan.

Deși, rezultatele obținute în cadrul acestei campanii sunt îmbucurătoare, totuși, Elvira Stati a atenționat lucrătorii din domeniul medical ca, pe viitor, să fie respectate programările pentru a evita un surplus de oameni. „Observăm că, cifrele, într-adevăr, sunt colosale și, în același timp, îmbucurătoare, dar acest lucru pune o presiune foarte mare pe instituția noastră, care are o capacitatea zilnică de a primi doar 41 de donatori. Ulterior, sângele este transportat la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, care este suprasolicitat, iar valabilitatea componentelor sanguine este de 42 de zile. Realizăm că o parte din acest sânge va fi, cu părere de rău, expirat și nu va putea fi folosit”, a mai adăugat dânsa.

Pentru a preveni astfel de situații, Elvira Stati a cerut, în repetate rânduri, angajaților din sistemul de sănătate, să respecte planul care le-a fost transmis, iar donatorii pe care îi au preconizați, să-i informeze că pot dona sânge și în a doua jumătate a anului.

Elvira Stati a mai menționat că se întreprind măsuri pentru crearea condițiilor pentru sporirea accesibilității populației la donare voluntară de sânge.

Potrivit informațiilor plasate de către Centrul Național de Transfuzie, în urma acțiunilor de donare a sângelui au fost colectate peste 11 mii 500 de unități de sânge/componente sanguine, ceea ce înseamnă multe vieți salvate, menținerea stocurilor necesare de sânge, respectiv și autosuficiența în produse sanguine pentru întreaga țară.

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *