Fenomenul de bullying în Gimnaziul Cetireni a fost diminuat, grație unui proiect
Proiectul „Toleranța oferă Șansa. Diminuarea fenomenului bullying în Gimnaziul Cetireni, r. Ungheni”, implementat de către AO Aociația de Educație Civică „Viitorul Începe Azi”, în parteneriat cu Gimnaziul Cetireni, Primăria Cetireni și Biblioteca publică Cetireni a luat sfârșit.
Evenimentul de finalizare a Proiectului va avut loc pe 21 iulie, unde au participat elevii gimnaziului Cetireni, cadre didactice, partenerii, precum și ai administrației gimnaziului „Vasile Vasilache” din Unțești, ai gimnaziului Florițoaia Nouă.
Potrivit lui Constantin Stratulat, coorodonatorul proiectului, prin activitățile realizate, proiectul a răspuns unei probleme tot mai des frecventă în spațiul școlar, în rândurile elevilor – bullying-ul și s-a axat pe activități de diminuare a impactului acestui fenomen, activități de instruire, informare și sensibilizare pentru a crea un mediu prietenos în școală, care să creeze premize pentru un mediu sănătos acasă și în stradă.
„Totodată, activitățile Proiectului au încercat să răspundă necesităților de instruire și dezvoltare de competențe a cadrelor didactice ale Gimnaziului Cetireni în ceea ce privește abordarea și gestionarea comportamentelor bullying, ajustarea documentației școlare în contextul prevenirii acestui fenomen, iar cea mai mare parte a activităților au fost dedicate elevilor”, a menționat Constantin Stratulat.
Printre activitățile mai de seamă, este de menționat Concursul desenului tematic anti-bullying, Teatrul social cu elevii Gimnaziului și reprezentații în fața colegilor din gimnaziul Cetireni, dar și în fața elevilor din satele vecine – gimnaziul „Vasile Vasilache” din Unțești și gimnaziul Florițoaia Nouă, școala de vară de 15 zile pentru 60 copii, un flash-mob anti-bullying și o excursie prin țară pentru cei mai activi elevi implicați în activitățile Proiectului.
Pentru lucrul individual și activități de consiliere în cazurile de bullying a fost creat un spațiu prietenos elevilor.
Proiectul este parte a Proiectului „Împreună pentru educație de calitate”, implementat de AO „Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei” (APSCF) și este finanțat de Filiala Fundației Internaționale “Liechtenstein Development Service” (LED).
Lasă un răspuns