Pugilistul Constantin Bejenaru: „Lucrurile la Ungheni merg spre bine, spre un drum european”

Ungheneanul Constantin Bejenaru este pugilist profesionist, cu un palmares de invidiat: 9 titluri de campion național al României, Supercampion Bigger’s Better (2011), campion WBC International (2016-2018), campion WBC Americas Continentals (categoria de greutate grea). La amatori: medaliat cu bronz la Campionatul Europei (2006), premiant al campionatelor Uniunii Europene (2004, 2006, 2007) . A trecut peste toate și a demonstrat că se poate. Mai întâi, în România. Apoi în SUA, unde de 11 e stabilit cu traiul.

– De cât timp nu ați mai fost acasă?

Ultima dată am fost în august 2016. Sunt aproape 7 ani de când nu am mai fost acasă.

 – Cum vi se pare Ungheniul după cei șapte ani de absență?

Sunt plăcut surprins de unele schimbări, cum ar fi cele din Centru, Piața Independenței… Întradevăr, multe străzi sunt încă în construcție, dar totuși se vede că lucrurile merg spre bine și spre un drum european.

– În Statele Unite ale Americii sunteți stabilit de 11 ani. Unde este pentru dumneavoastră „acasă” – aici, în Republica Moldova, în România, sau SUA?

Dețin trei cetățenii: ale Repubicii Moldova, României și ale Statelor Unite ale Americii. Cuvântul „acasă” îl folosesc și pentru Ungheni, atunci când revin, dar acum, având copii și fiind stabilit de ceva timp în SUA, „acasă” a devenit totuși SUA.

– Când ați obținut cetățenia Statelor Unite?

Anul trecut… Este un întreg proces de obținere a acesteia. Atunci când am primit propunerea de a merge și a boxa în America, nu am avut intenția de a rămâne acolo. Apoi, după ce s-a născut fetița mea, am rămas impresionat de atitudinea autorităților, a medicilor, cu toate că nu aveam nici măcar Green Card-ul, nemaivorbind despre cetățenie. Eram pe viză pentru sportivi. Ceea ce mi-a plăcut a fost modul în care ne-a tratat, mai ales că nici engleza nu o cunoșteam bine. Am analizat mai bine diferite situații, apoi după nașterea fiului, am decis că totuși în America o să fie cel mai bine pentru ei. Anume accentuez pentru ei, deoarece eu m-aș descurca la fel de bine și aici, în Moldova, dar și în România, dar ca și mulți părinți ce se gândesc la binele copiilor lor, am considerat că acolo ar fi cel mai bine pentru ei.

– Ce știu copiii dumneavoastră despre Republica Moldova, despre Ungheni? Despre ce le povestiți cel mai des?

– Și la școală, dar și acasă se vorbește mult despre țara noastră. Încercăm să le povestim detalii despre istorie, poziționarea georgrafică. La școală au început să învețe despre țările lumii.

Fetița mai mare înțelege lucrurile altfel, e mai curioasă față de băiat, care are abia 6 ani și nu prea este interesat. Ceea ce pot să spun e că copiilor le-a plăcut foarte mult aici, în Moldova. Au reușit să adune și lucruri plăcute și mai puțin plăcute. Printre lucrurile care nu le-au plăcut sau nu le-au înțeles a fost despre animalele abandonate. Fata chiar m-a întrebat de ce lumea abandonează animalele. În America e inacceptabil astfel de lucruri, ba chiar se pedepsește. Iar al doilea moment a sunat chiar haios. M-au întrebat de ce guvernarea permite oamenilor să fumeze atât de mult? Bine, și acolo lumea fumează, însă nu în locuri publice, pe străzi… Nu înțelegeau de ce miroasea atât de mult a fum de țigară.

 – Ați menționat că ați avut o ofertă de a merge în Statele Unite ale Americii…

În 2011, a fost un turneu internațional „gen piramidă” de box profesionist Bigger Better. În acel turneu, am câștigat a 7 piramidă, ele fiind opt. Iar în decembrie 2011 a fost super finala, numită Biggers Better King, câștigând-o. Dat fiind faptul că am câștigat și primul turneu, după care am primit acea ofertă de a merge și a boxa în America. Această ofertă fiind și visul meu, pentru că mi-am dorit să fac o carieră ca boxer profesionist în acea țară. Odată ce am primit oferta, nu am putut să refuz și așa am rămas în State. La început, am mers doar ca să-mi fac o carieră în box profesionist, iar în timp, am înțeles că este o oportunitate atât pentru mine, cât și pentru familia mea de a rămâne acolo.

– V-ați gândit să deschideți propria sală și să deveniți antrenor?

Antrenorul chiar îmi sugerase să încep la rându-mi să antrenez. Doarece atunci când explici cuiva tehnicile și tacticile folosite în box, ți le aduci și tu aminte. Iată acest lucru m-a ajutat în unele situații, să devin mai bun în acest domeniu. Am avut ocazia să antrenez copiii, dar și să-mi ajut antrenorul atât în ring, cât și la unele competiții pentru amatori. Iată că mi-a apărut ideea că ar fi timpul să-mi deschid propria mea sală de sport și clubul de box pentru a continua și în calitate de antrenor de box. Doar că se începuse pandemia și m-au făcut să amân pe o perioadă acele planuri.

Am început să caut spații comerciale în care să încep și să dezvolt această afacere.

– Cum vedeți sportul din țara noastră?

Cosider că sportul trebuie mai mult susținut și de către stat, și de sectorul privat, mai ales că ai noștri oriunde se duc, reușesc. În general, sportul ne face cunoscuți la nivel internațional. Consider că sportul este cea mai bună reclamă. Atunci când un sportiv ajunge campion mondial sau olimpic european în străinătate și se ridică drapelul Republicii Moldova, automat mulți dintre cei care nu cunosc, brusc devin curioși să afle unde este această țară. Cred că acest lucru este un plus mare pentru țară.

– Ați fost întrebat de nenumărate ori de ce boxul? De unde a apărut această pasiune pentru acest tip de sport?

Boxul a fost primul sport pe care l-am practicat. Am început să boxez la vârsta de 9 ani, mai ales că și casa mea era în apropiere de Palatul de Cultură, acolo unde era și sala de box. Era perioada anilor 90, iar tatăl meu, care practicase boxul în tinerețe, se gândise ca să nu iau cumva niște drumuri greșite și de a nu mă implica în niște chestii ilegale și dubioase, m-a orientat spre domeniul sportului. Boxul la început era ca o joacă, iar încet – încet am început să iau mai în serios acest sport. Mai ales că în perioada aceea, la televizor îl arăta deseori meciurile cu marele Mike Tyson, care a fost și este idolul meu. Apropo, chiar am avut ocazia să-l cunosc și m-am antrenat cu primul său antrenor. Dar ca să revin, toate meciurile privite cu Mike Tyson, m-au influențat să devin boxer profesionist.

 – Ce lecții de viață v-a dat boxul?

Boxul m-a educat. Clar că și părinții s-au implicat foarte mult în educație, dar și în sport. Au fost alături de mine prin toate greutățile și le mulțumesc foarte mult că m-au ajutat. Boxul m-a învățat să-mi păstrez calmul, de asemenea, modul de comportament, dar și nutriția.

– Ați menționat despre faptul că, v-ați antrenat în sala de box de la Palatul de Cultură. Iată acum că ați revenit acasă, ați încercat să vă duceți la secție, să vedeți cum s-au schimbat lucrurile?

Da, mi-am luat băiatul și am vrut chiar să-i arăt unde mi-am început eu cariera în sport. Condițiile actuale sunt cu mult mai bune față de perioada în care m-am antrenat eu. Se întâmplase să avem și sala inundată, iar atunci când nu aveam lumină, puneam lumânări și ne antrenam la lumina acestora. Poate dacă nu aveam să trec prin greutăți, nu reușeam să ajung unde sunt acum. Mi-am adus băiatul și i-am arătat sala, i-am povestit detalii despre vremea aceea. Chiar și atunci când am primit oferte venite din România, iar condițiile erau mult mai bune, nu m-am oprit, ci din contra, am vrut mai mult și mai mult, ca să-mi îndeplinesc scopul.

Podcastul integral îl puteți audia AICI sau AICI.