Ludobusul pentru Pace a ajuns și la Ungheni

Biblioteca de jocuri pe patru roți „Ludobus” a ajuns, la începutul săptămânii, și la Ungheni. Spațiul din curtea Bibliotecii Pubice Raionale „Dimitrie Cantemir” a devenit neîncăpător de copii energici, curioși și dornici de a lua parte la activitățile socio-educative pregătite prin intermediul serviciului Ludobus. De notat că activitățile desfășurate sunt tematice, incluzive si educative.

Tema activității, la care au participat circa 60 de copii ungheneni și ucraineni, a fost despre măsurile de siguranță în trafic, fiind ghidaţi și direcționați de echipa animatorilor din cadrul serviciului Ludobus. În program au fost jocuri, concursuri, surprize și activități educative și muzicale, axate pe dezvoltarea responsabilității și vitezei de reacție la copii.

Aliona Manciu, coordonatoare locală a proiectului, consideră că astfel de activități sunt binevenite în comunitate. „Copiii se simt liberi, au parte de jocuri interactive și educative, mai ales acum, în perioada estivală. Astfel de activități vor fi organizate și pe parcursul anului școlar, iar noi mizăm la o colaborare cu grădinițele și școlile, pentru a putea beneficia cât mai mulți copii de activitățile serviciului Ludobus”, a declarat Aliona Manciu.

Totodată, echipa din cadrul serviciului împreună cu copiii au repetat regulile de circulație rutieră, iar la atelierul de creație picii au putut crea, din materiale reciclabile și biodegradabile, un traseu întreg, dezvoltându-și atenția la indicatoarele stradale. „Activitatea a constituit un moment de coeziune socială între comunitatea gazdă și familiile de ucraineni refugiate în țara noastră”, a menționat Georgeta Tristea, coordonatoarea echipei serviciului Ludobus.

De notat că, la elaborarea programului, organizatorii țin cont de contingentul cu care interacționează (copii cu necesități speciale, copii refugiați, copii care provin din familii vulnerabile, adolescenți, copii de gradiniță), de necesitățile din teritoriu, preferințele copiilor și capacitatea lor de a înțelege condițiile unui joc sau a unei activități educative.

La final, copiii au fost răsplătiți cu câte un pachețel cu dulciuri.

De menționat că serviciul Ludobus merge în mai multe localități din țară.

Această activitate a fost realizată în cadrul proiectului „Sporirea accesului la oportunități sigure, protectoare și calitative de învățare formală și non-formală pentru copiii ucraineni, strămutați temporar pe teritoriul Republicii Moldova și copiii din comunitățile gazdă prin intermediul centrelor de învățare prietenoase copiilor, Ludotecilor și Ludobusului”, implementat de Amici dei Bambini Moldova, în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova. Implementarea proiectului este posibilă grație suportului generos al Education Cannot Wait prin intermediul UNICEF Moldova și Plan International.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *