Sesiunea de Bacalaureat 2023 va fi verificată de peste 600 de profesori evaluatori

Testele rezolvate de candidații la examenul de bacalaureat din acest an vor fi verificate în patru centre republicane de evaluare din municipiul Chișinău, începând cu data de 2 iunie. În total, la sesiunea curentă vor activa 18 comisii de evaluare, în care vor fi încadrați peste 600 de profesori evaluatori. Comisiile au fost constituite ieri 16 mai, prin decizia Comisiei naționale de examene, informează MOLDPRES.

Sesiunea de bază de bacalaureat se va desfășura în perioada 2-20 iunie 2023, iar rezultatele vor fi afișate  pe data de 26 iunie.

Profesorii evaluatori au fost propuși de Organele locale de specialitate în domeniul învățământului, instituțiile de învățământ profesional tehnic (colegii/ centre de excelență), instituțiile de învățământ superior. Componența numerică a fiecărei Comisii Republicane de Evaluare a fost stabilită în funcție de numărul testelor scrise la disciplina de examen și timpul destinat verificării testelor.

De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, Comisia națională de examene a aprobat decizia referitoare la acordarea condițiilor speciale de examinare unor candidați care susțin examenele naționale de absolvire în anul curent. Comisia a evaluat în total 73 de dosare depuse de candidați cu diferite tipuri de dizabilități, dintre care 33 urmează să susțină examenul național de bacalaureat, iar 40 examenele naționale de absolvire a gimnaziului. În majoritatea cazurilor, a fost solicitată mărirea cu cel mult 60 de minute a timpului destinat efectuării lucrării scrise pentru candidații cu deficiențe neuromotorii sau vizuale grave.

În sesiunea de bacalaureat 2023 sunt înscriși 19064 de candidați, cu aproape 500 mai mulți decât anul trecut. Examenele se vor desfășura în 93 de centre. Prima probă este la Limba și literatura română pentru alolingvi și va avea loc pe 2 iunie.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *