Purtarea panglicii Sfântul Gheorghe rămâne interzisă. Amenzi usturătoare pentru cei care o vor purta

Purtarea panglicii Sfântul Gheorghe este interzisă în Republica Moldova, iar persoanele care o vor purta în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul zilei de 9 mai vor fi amendate. Precizarea a fost făcută de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, scrie zugo.md. 

„Este interzisă confecționarea, păstrarea, comercializarea și panglicii bicolore. Le recomandăm cetățenilor să se conformeze indicațiilor forțelor de ordine și să nu cadă pradă provocărilor venite din afară sau de la persoane cointeresate de a provoca astfel de situații ca ulterior să poarte răspundere pentru acest subiect. Fiecare caz în parte va fi documentat prin prisma legii”, a subliniat șeful IGP.

Aceeași măsură se referă și la literele Z și V. Șeful Inspectoratului General al Poliției precizează că măsura se aplică deoarece simbolurile reprezintă invazia Rusiei în Ucraina.

Viorel Cernăuțeanu a mai precizat că neconstituționale au fost declarate doar prevederile referitoare la simbolurile care pot fi confundate cu semnele invaziei ruse în Ucraina. Conform lui, celelalte, inclusiv interzicerea panglicii bicolore, rămân în vigoare.

Dacă se va constata încălcarea, persoanele fizice se pot alege cu amendă maximă de 9000 de lei. Celor aflați în funcție de răspundere li se vor putea aplica sancțiuni de până la 18.000 de lei, iar persoanele juridice vor plăti până la 30.000 de lei.

Amintim că Curtea Constituțională (CC) a decis că panglica bicoloră negru-oranj, cunoscută și sub numele de „Sfântul Gheorghe”, poate fi purtată și confecționată pe teritoriul Republicii Moldova, cu condiția ca să nu fie folosită pentru a justifica sau glorifica acțiunile de agresiune militară, crimele de război sau crimele împotriva umanității.

Referitor la simbolurile care au mai multe semnificații, Curtea Europeană a subliniat că interzicerea generală a acestora, fără a se ține cont de circumstanțele particulare ale utilizării lor (cine le folosește și în ce scopuri), constituie o ingerință excesivă în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare.

Astfel, prin hotărârea sa, Curtea a declarat neconstituțional textul „şi care pot fi confundate cu acestea” din definiția „activitate extremistă” reglementată de articolul 1 din Legea nr. 54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activității extremiste.

Expresul.md 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *