Localitatea Sadova va avea muzeu
La Sadova Călărașilor va fi deschis un muzeu. Iar reprezentanții Casei de Cultură au făcut un apel către locuitorii satului pentru a contribui cu toții și să ofere exponate pentru muzeu.
Potrivit Elenei Ionel, șefa sectorului cultură din satul Sadova, muzeul este o inițiativă de la zero, iar propunerea a venit de la localnici. „Așa că am făcut pașii necesari pentru a implementa această inițiativă, iar cu această ocazie îndemnăm sadovenii să contribuie la adunarea obiectelor muzeale care vorbesc despre istoria localității de la începuturi până în prezent, despre tradițiile și obiceiurile locale, lucruri care vorbesc despre oamenii acestui sat minunat”, a subliniat ea.
Muzeul se va afla în incinta casei de cultură unde deja a fost amenajat un spațiu. Banii pentru reparația acestui spațiu au fost alocați de administrația publică locală.
În prezent, un număr de 50 de exponate sunt expuse în incinta bibliotecii Sadova cum ar fi: covoare, păretare, prosoape, sofcă, broboade, ect.
Menționăm că, Casa de Cultură din Sadova este beneficiar al programului Satul European. Și este în proces de dotare cu mobilier, tehnică și vestimentație. „Este o perioadă a schimbării și modernizării instituției de cultură de la Sadova”, a conchis Elena Ionel.
Gabriela Boxan
Lasă un răspuns