Festivalul de umor și satiră „Lume, lume, hai la glume” a ajuns la o ediție jubiliară
Ajunsă la o ediție jubiliară, la cea de-a 10-a, Festivalul de satiră și umor „Lume, lume, hai la glume” a continuat, și în acest an, cu tradiția de a suprinde spectatorii și invitații, cu un vast program de divertisment, însoțit de mult umor și voie – bună.
În zi de duminică, 14 mai, pe scena Casei de Cultură din satul Todirești au urcat actorii teatrului dramatic „Baștina” din municipiul Bălți, cu piesa „Nunta ca la oameni buni”. Piesa „Boala incurabilă”, au jucat-o în scenă actorii de la teatrul dramatic „Cupidon” din orașul Drochia, iar „Vlădenii” de la Casa Raională de Cultură Pîrliţa au prezentat piesa „Dragoste wi-fi”. Gazda festivalului, Teatrul de satiră și umor „Gură Spartă”, a jucat în fața todireștenilor și invitaților piesa „Comândul”.
Până la deschiderea oficială a festivalului, cei prezenți la eveniment au putut admira expoziția de de caricatură a renumitului caricaturist Oleg Hutsol, expusă în holul Casei de Cultură Todirești.
„Mă bucur că suntem împreună astăzi într-o zi atât de frumoasă și caldă de mai, la acest festival jubiliar „Lume, lume, hai la glume”. Festivalul de satiră și umor a devenit tradiție în comuna Todirești. Oamenii care au simțul umorului sunt deosebiți. Mulțumesc tuturor pentru ziua frumoasă pe care ne-ați dăruit-o, pentru bucuria pe care ați adus-o în sufletele noastre”, a menționat Tatiana Lazăr, vicepreședinta raionului Ungheni, prezentă la festival.
Cu o serie de epigrame a încântat publicul și epigramistul Gheorghe Bîlici, stârnind amuzament în rândul celor prezenți.
Grigore Fonaru, profesor de artă teatrală la Școala de Arte „Alexei Stîrcea”, a prezentat câteva fabule și glume. „Sunt foarte bucuros să mă aflu aici, în acest sat cu oameni frumoși, care înțeleg și gluma, dar și mai știu și a munci”, a adăugat, de pe scenă, Grigore Fonaru.
„Am fost prezent la câteva ediții a acestui festival și, de fiecare dată, mă bucur să revăd colegii din teritoriu, dar și pe cei din țară. Sperăm să ne revedem încă la multe alte ediții”, a menționat Victor Celan, specialist teatrologie la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Imaterial Cultural, oferind diplome de participare din partea Centrului, celor care au urcat pe scenă.
„Pe parcursul a zece ani, ne adunăm în această sală minunată, cu acești oameni frumoși. Cred că este unica casă de cultură, unicul sat și unica primărie care organizează un asemenea festival. Cred că ați întrecut și Festivalul național „Vasile Alecsandri”, care se ține încă din 1980 și sunt de abia la a 12 – a ediție, pe când voi, ați ajuns la cea de-a zecea ediție, în doar 12 ani. Bravo vouă, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui minunat festival”, spune Petru Ababii, conducătorul teatrului „Cupidon”.
Participanții la festival au fost răsplătiți pentru prestația scenică cu aplauze, venite din partea publicului de diferite vârste, iar hohotele lor de râs au inundat întreaga sală.
Maria Savciuc, o locuitoare a satului Todirești afirmă că, de fiecare dată când se organizează festivalul, dar și alte concerte, se străduie să nu rateze nici unul.
„Spectacolul a fost interesant și bine – organizat. Mi-au plăcut atât actorii veniți din alte raioane, cât și de ai noștri cum au jucat”, spune spectatoarea.
Victor Baltag, primarul comunei Todirești, și-a exprimat recunoștința celor care au contribuit și s-au implicat ca acest festival să ia start în satul pe care-l conduce de ani buni.
„Sunt foarte mândru și bucuros de faptul că acesta este unicul festival care se petrece în raionul Ungheni și care se desfășoară anume la Todirești”, a punctat dânsul.
Finalul a fost încununat cu înmânări de diplome de participare din partea organizatorilor festivalului.
Evenimentul a fost organizat de Secţia Raională de Cultură şi Turism Ungheni, Primăria Todireşti sub egida Consiliului Raional Ungheni, în parteneriat cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial şi Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni.
Lasă un răspuns