ANSA a ridicat restricțiile cauzate de pesta porcină africană la mistreți în raionul Ungheni
Au fost ridicate restricțiile cauzate de pesta porcină africană la mistreți în extravilanul localității Buzduganii de Jos, precum și în trupul de pădure al satului Valea Mare, raionul Ungheni, anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite moldpres.md.
Instituţia aminteşte că va oferi recompense pentru raportarea cazurilor de găsire a animalelor moarte. „Supravegherea stării de sănătate a animalelor/ păsărilor domestice și sălbatice este foarte importantă pentru cunoașterea stării de sănătate la nivel naţional şi pentru întocmirea analizelor privind riscul de trecere a anumitor boli de la animalele din mediul sălbatic, la cele domestice. Depistarea din timp a unor astfel de cazuri, ajută autorităţile responsabile de sănătatea animalelor şi siguranţa alimentelor în stabilirea măsurilor de profilaxie şi control al bolilor”, indică ANSA.
Agenția solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent medicii veterinari în cazul îmbolnăvirii sau pieirii animalelor sau al depistării cadavrelor de mistreți și, totodată, recomandă respectarea cerințelor minime de biosecuritate stabilite prin hotărâre de Guvern.
Menționăm că, pesta porcină africană nu este periculoasă pentru om, însă boala se răspândește foarte repede în rândul animalelor și provoacă mari pagube materiale agriculturii. Contra ei nu există vaccin. Vaccinarea existentă a porcinelor reduce presiunea de virus, dar nu conduce la dispariţia acestuia. Carnea de porc provenită de la animalele infectate nu constituie un pericol pentru oameni, dar nu se recomandă pentru consum.
Expresul.md
Lasă un răspuns