Air Moldova a sistat iarăși zborurile. Ce trebuie să faci pentru a-ți întoarce banii? 

Sursa foto: Air Moldova

Compania aeriană Air Moldova anunță că sistează zborurile până la data de 16 iunie 2023. Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate au primit o notificare prin email. De asemenea, aceștia pot solicita rambursarea integrală a costului biletului, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit estimărilor Autorității Aeronautice Civile, în urma anulării zborurilor de către Air Moldova au avut de suferit 70 de mii de persoane. Toți pasagerii afectați pot depune o petiție în adresa companiei aeriene. Dacă aceștia întâmpină dificultăți sau li se refuză rambursarea costului biletelor de avion, pot solicita ajutorul Autorității Aeronautice Civile (AAC), scrie moldova.org.

Ce trebuie să faci pentru a-ți întoarce banii? 

Pentru început, pasagerul poate depune o petiție la transportatorul aerian care a operat zborul. Pentru a depune plângerea, trebuie să: 

Dacă nu ai primit răspuns sau nu te-a satisfăcut răspunsul recepționat, atunci poți depune o reclamație la Autoritatea Aeronautică Civilă. Consumatorul poate depune o reclamație la AAC prin următoarele modalități: 

Petiția depusă la AAC  conține următoarele informații: 

  • numele și prenumele sau denumirea petiționarului; 
  • domiciliul sau sediul petiționarului și adresa de poștă electronică, dacă se solicită răspuns pe această cale; 
  • denumirea autorității publice; 
  • motivarea petiției; 
  • semnătura petiționarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiției transmise în formă electronică – semnătura electronică. 

Potrivit AAC, dacă petiția nu corespunde cerințelor prevăzute, solicitantului i se indică asupra neajunsurilor și i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. Dacă petiționarul nu înlătură neajunsurile în perioada respectivă, petiția nu se examinează. 

Cererea pentru acordarea compensațiilor poate fi depusă fie separat, fie odată cu solicitarea de rambursare a banilor pentru bilet. Solicitarea poate fi depusă aici. Totodată, cererea poate fi înregistrată la cancelaria companiei, pe Bulevardul Dacia 80/2 din Chișinău sau prin poștă la aceeași adresă. 

Reprezentanții Air Moldova spun că din cauza numărului mare de solicitări, procedura de acordare a compensațiilor și de returnare a banilor pentru bilete durează mai mult decât de obicei.  

Compensații de până la 600 de euro 

Autoritatea Aeronautică Civilă reiterează că pasagerii își pot revendica drepturile, solicitând contravaloarea biletelor și pot beneficia și de o compensație care variază între 250-600 euro, în funcție de destinație. 

Valoarea acestor compensații este de: 

  • 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin; 
  • 400 euro pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri; 
  • 600 euro pentru toate zborurile care nu se încadrează în primele două categorii. 

Mai mult, potrivit Regulamentului privind compensarea și asistența pasagerilor, rambursarea întregului cost al biletului la prețul de achiziție se efectuează în termen de 7 zile, nu de 30 de zile, cum practica operatorul Air Moldova. În acest caz, pasagerul are de ales: fie solicită rambursarea costului biletului, fie alege un zbor de retur la punctul de plecare inițial, la același operator, cât mai repede posibil. A treia opțiune este redirecționarea zborului, spre destinația finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului.

Potrivit regulamentului, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare; cazare hotelieră, în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți sau dacă este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager; transportul dintre aeroport și locul cazării. 

Premierul Dorin Recean a declarat recent că persoanele care au achitat cu cardul bancar, își pot returna banii. Sistemele de carduri MasterCard și Visa Card au o procedură automatizată de revendicare a banilor pentru serviciile neoferite. 

De asemenea, premierul a anuțat că până în luna iulie, companiile străine vor prelua cursele anulate de AirMoldova.  Acesta  a precizat că se discută cu toți operatorii din regiune. În acest context întreprinderile din România și Ungaria dar și unele locale au asigurat Executivul că vor efectua zborurile pe care nu le operează AirMoldova.

Amintim că mai multe zboruri din luna martie au fost anulate de operatorul Air Moldova. Compania a precizat atunci pentru Radio Moldova că optimizează numărul de zboruri din lipsă de pasageri, deși autoritățile au menționat anterior că operatorul ar avea probleme financiare.

Ulterior, pe 27 aprilie, alte șase curse au fost ținute la sol.

Câteva zile mai târziu, compania Air Moldova a fost sancționată pentru utilizarea de practici comerciale înșelătoare și va achita o amendă de până la 6000 de lei. Este rezultatul controlului de stat inopinat efectuat de Autoritatea Aeronautică Civilă, care a constatat că operatorul aerian a admis mai multe încălcări cu privire la rambursarea banilor în contextul zborurilor anulate.

Expresul.md

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *