Cum să treci legal vama cu bani

Vama Sculeni. Imagine simbol

În ajunul Sărbătorilor Pascale, Serviciul Vamal reamintește moldovenilor care sunt prevederile legale de transportare (introducerea și scoaterea) mijloacelor financiare peste frontiera vamală.

Introducerea în Republica Moldova a numerarului în monedă naţională, precum şi numerarului şi cecurilor de călătorie în valută străină nu este limitată.

Persoanele fizice sunt obligate să declare în scris organelor vamale sumele ce depășesc 10.000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană. Totodată, persoanele fizice au dreptul să declare în scris sumele ce nu depăşesc 10.000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie.

Cu referire la prevederile legale la scoaterea valutei din Republica Moldova este important să cunoaștem:

Persoanele fizice au dreptul de a scoate numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină în sumă totală ce nu depăşeşte 10.000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie, fără a prezenta organelor vamale documentele confirmative.

Persoanele fizice au dreptul de a scoate numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină în sumele de peste 10.000 de euro (sau echivalentul lor), însă care nu depăşesc 50.000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie, cu condiţia prezentării organelor vamale a documentelor confirmative, pentru suma ce depăşeşte 10.000 de euro (sau echivalentul lor), şi anume:

  • actele vamale ce confirmă introducerea mijloacelor băneşti în Republica Moldova; şi/sau
  • permisiunile pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de băncile licenţiate, şi/sau autorizaţii pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de Banca Naţională a Moldovei.

Sumele ce depăşesc 50.000 de euro (sau echivalentul lor) pot fi transferate din Republica Moldova în cadrul operaţiunilor valutare curente şi de capital, plăţilor şi transferurilor în/din străinătate între rezidenţi şi nerezidenţi.

Persoanele fizice sunt obligate să declare în scris organelor vamale sumele ce depăşesc 10.000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie. Nedeclararea atrage răspunderea conform legislaţiei în vigoare.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *