Călărășenii și-au desemnat producătorii celui mai bun vin de casă

Sursa foto: Consiliul Raional Călărași

Pe 31 martie, la Călărași, a avut loc concursul raional „Cel mai bun vin de casă – ediția XIX”. Potrivit organizatorilor, în cadrul acestui concurs au fost recepționate în total de 70 de probe de vin de casă de la 31 producători din 15 localități.

În cadrul acestui concurs au fost evaluate următoarele categorii de vinuri:
1) albe din soiuri europene
2) roșii din soiuri europene
3) rose-uri din soiuri europene și hibride
4) din soiuri hibride produse în anii precedenți.

”La ediția actuală, probele de vinuri câștigătoare au fost mai calitative față de cele din anii precedenți. În acest context a fost menționată complexitatea tehnologică avansată a vinificatorilor din satele Peticeni, Sadova, Pitușca și Hirova care au demonstrat-o prin probele premiante la această ediție”, a scris pe rețelele sociale Consiliul Raional Călărași.

Astfel, în urma degustărilor și a evaluărilor făcute, de către membrii juriului au fost desemnate următoarele probe de vinuri:

Premiul mare a fost acordat pentru vinul Feteasca regală, anul 2022, producătoare Svetlana Șpac din satul Peticeni.

La categoria vinuri albe din soiuri europene

  • Locul 1 – vinul Chardonnay + Sauvignon blanc, anul 2022, producător Dumitru Vulpe, s. Sadova;
  • Locul 2 – vinul Feteasca regală, anul 2022, producător Pavel Tătaru, s. Pitușca;
  • Locul 3 – vinul Viorica, anul 2022, producător Ion Tudoreanu, s. Hîrjauca;
  • Locul 3 – vinul Chardonnay, anul 2022, producător Pavel Tătaru, s. Pitușca.

La categoria vinuri roșii din soiuri europene

  • Locul 1 – vinul Cabernet sauvignon, anul 2021, producător Dumitru Vulpe, s. Sadova;
  • Locul 2 – vinul Saperavi, anul 2022, producător Leon Arapan, or. Călărași;
  • Locul 3 – vinul Cabernet + Merlot, anul 2022, producător Pavel Tătaru;
  • Locul 3 – vinul Pinot noir, anul 2022, producător Ion-Călin Revenco, com. Dereneu.

La categoria vinuri rose din soiuri europene și hibride

  • Locul 1 – vinul Cabernet sauvignon, anul 2022, producător Dumitru Vulpe, s. Sadova;
  • Locurile 2 și 3 n-au fost acordate.

La categoria vinuri din soiuri hibride

  • Locul 1 – vinul Amestic Crască cu alte soiuri, anul 2022, producător Nicolae Mateescu, s. Hirova;
  • Locul 2 – vinul Noah, anul 2022, producător Nicolae Mateescu;
  • Locul 3 – vinul Isabella, anul 2022, producător Anatolie Vulpe, s. Sadova.

Potrivit organizatorilor, decernarea diplomelor și premierea învingătorilor de la acest concurs se va face în scurt timp, iar la sugestia membrilor juriului, cu această ocazie, se va organiza o discuție despre tehnologiile avansate care contribuie la producerea vinurilor de casă înalt calitative.

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *