Ani grei de închisoare pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime într-un sat din raionul Călărași

Imagine simbol: sursa ProTv

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, locuitor al raionului Călărași, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de omor, săvârșit cu deosebită cruzime. Acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

La 18 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Călărași, transmite Procuratura Generală.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, în luna decembrie a anului 2022, aflându-se la domiciliul victimei, care s-a dovedit a fi un bărbat de 60 de ani, într-un sat din raionul Călărași, în urma consumului de alcool, în rezultatul unui conflict, cu intenția de a-l omorî, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu un ciocan în regiunea capului. Ulterior, manifestând o cruzime deosebită, a continuat loviturile pe diferite părți ale corpului victimei cu un topor.

Inculpatul a pledat nevinovat. Măsura preventivă – arestul preventiv, aplicată în privința inculpatului, a fost menținută până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *