VIDEO / Partajul averii după divorț

În timpul divorțului sau imediat după ce foștii soți s-au separat, de cele mai multe ori se pune problema partajului, adică împărțirea averii comune, sau cum spune legea a proprietății în devălmășie. Aceasta este o procedură prin care soții sau foștii soți separă proprietatea lor comună, dobândită în timpul căsniciei. Bunurile mobile sau imobile, care reprezintă proprietatea comună sunt partajate în cote egale doar între cei doi soți, fără a fi implicați copiii acestora.

Soții au două căi prin care ar putea să-și împartă averea: calea amiabilă,  când cei doi ajung la un numitor comun despre cum vor împărți bunurile și merg la un notar, unde întocmesc un contract de partaj și calea judiciară, când nici unul nu cedează. Atunci se depune o cerere privind partajarea averii în instanța de judecată.

Contractul de partaj la notar poate fi întocmit atât în timpul căsătoriei – în procedura de divorț, sau după desfacerea căsătoriei, important este că trebuie să existe un acord din partea celor doi.

„Pentru a încheia un contract de partaj, e necesar să identificăm persoanele, acestea sunt actele de identitate. Desigur că trebuie să confirmăm că aceste bunuri au fost dobândite în timpul căsătoriei, respectiv vom avea nevoie de certificat de căsătorie, actele de proprietate. La notar de obicei se solicită să avem partajate bunurile înregistrate în registre de publicitate, este vorba de bunuri imobile, autoturisme, de obicei, dar pot fi și bunuri mobile. Pot fi partajate nu numai bunuri, dar și drepturi, inclusiv pot fi partajate și pasive, nu numai active, adică datorii, spre exemplu un credit bancar.”, spune notara Svetlana Dimitriu.

Potrivit legii, valoarea bunului este stabilită de către un expert. Pentru ca bunul să fie evaluat soții, sau unul dintre aceștia semnează un contract cu evaluatorul, sau în cazul în care partajul se face pe cale judecătorească evaluarea bunurilor comune se face în urma emiterii unei încheieri de către organul de drept. Bunurile dobândite în căsătorie dar scrise doar pe unul dintre soți, la fel sunt supuse partajului.

„Sunt trei metode pentru determinarea valorii de piață, în dependență de bunul care urmează a fi evaluat, evaluatorul examinează particularitățile individuale ale bunului, caracteristicile necesare și piața respectivă a acestor bunuri. În baza volumului de informație acumulat, el decide care din aceste trei metode le va aplica și va da cel mai corect și obiectiv rezultat.” Spune Ion Tașcu, șeful secției Servicii de expertiză, certificare și suport în afacere la Camera de Comerț și Iindistrie, filiala Bălți.

Partajarea averii în instanța de judecată este un proces de lungă durată care implică mai mult timp și resurse.  „Este o situație mult mai complicată atunci când se solicită partajarea bunurilor în natură. Unde instanța de judecată urmează să emită o încheiere cu privire la dispunerea unei constatări de către un specialist în domeniu. Sunt situații diferite, în cazul în care sunt mai multe cereri din partea ambilor soți de atribuire a bunului, în situația dată, dacă nu este un acord între ei, bunul poate fi scos la licitație, vândut bunul la licitație.”, a explicat Alexandru Roșca, judecător la Judecătoria Bălți.

Nu toate bunurile soților sunt proprietate în devălmășie a acestora. Conform Codului familiei, bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sunt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi. Lucrurile de uz personal, îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte, cu excepţia bijuteriilor de preţ şi altor obiecte de lux, sunt proprietate personală a soţului care le foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobândire.

„Am avut în procedură o situație destul de complicată, MUSCĂ este situația atunci când se pretinde că un bun imobil sau mobil ar fi fost procurat în timpul concubinajului, înregistrat doar pe una din părți, iar ulterior se vine cu o acțiune în instanța de judecată pentru constatarea concubinajului dintre soți și se încearcă de a proba faptul că bunul respectiv totuși ar fi fost procurat în timpul concubinajului, din surse comune.”, a mai adăugat judecătorul.

În cazul în care unul dintre soți nu a avut un venit propriu în perioada căsătoriei dar s-a ocupat de gospodărie, educația copiilor sau din alte motive întemeiate nu avea o sursă de venit, dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra lui.