Opinii / Lucia Bacalu: „La cine să fie speranța? ”

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit, în această săptămână, pe pagina sa de facebook, cu… „o mostră de comportament de mic oligarh”. Acel „mic oligarh”, potrivit ministrei, nu e nimeni altul decât președintele raionului Ungheni.

Istoria e, pe cât de simplă, pe atât de complicată, se referă la Spitalul Raional din Ungheni și durează de vreo doi ani. Instituția ba are director, ba nu are. Ba „câștigă” un concurs cineva – cu sprijinul unor persoane care toată viața s-au gândit doar la fundul lor; ba concursul este anulat, ba se judecă unul cu altul, ba crează un haos adevărat, ca nimeni să nu mai înțeleagă nimic: încotro se mișcă acest spital și care îi este viitorul.

„În țara aceasta au sfidat toți cei cu putere legea”, scrie Ala Nemerenco. Și are dreptate.
Are dreptate și când afirmă că majoritatea consiliilor raionale, care au fost până mai ieri fondatorii spitalelor din raioanele lor, au investit în directori (în directorii spitalelor!), ca să îi servească politic – pe ei, pe partide, clanurile, afacerile.

„Nu îi interesau oamenii și nici dezvoltarea spitalelor. S-au instalat echipamente second hand, s-au semnat contracte de parteneriat cu semne de întrebare, cu termen până la „sfârșitul lumii” și cu condiția ca spitalele să nu poată procura propriile echipamente”, mai spune ministra. Eu cred că știe ea ce zice.

Interesele au fost mai presus de toate în toți anii de independență. Partidul selecta candidatul, partidul organiza concursul, partidul numea conducătorul. Să nu credeți că cineva a ținut cont vreodată de profesionalism. Nu. Și nu e vorba doar de directorii de spitale.

Ceea ce a contat mereu a fost… „omul nostru”. Iar „omul nostru”, ulterior, înfingîndu-se în fotoliul moale, a mers, inclusiv peste cadavre, ca să-și păstreze acel post.

„Un lucru nu pot înțelege  – cum de s-a întâmplat că la Ungheni, pe mal de Prut, cu România și UE alături, să ajungă să conducă oameni catapultați direct din anii ‘37”, se întreabă ministra Ala Nemerenco? Simplu. Interesul poartă fesul. Au votat într-o veselie, acum trei ani, pentru actualul președinte de raion toți șefii și șefuleții aciuați prin partidul democrat. Credeți că l-a interesat pe vreunul dintre ei ce va urma, cum se va dezvolta raionul, ce vor avea de câștigat oamenii? Nu. I-au interest funcțiile. Funcțiile lor, bineînțeles. Atât. Majoritatea dintre ei înțelegeau foarte bine ce fac. Dar nu le-a păsat.

„Înțelegi, așa e politica”, au încercat atunci să explice unii. Și toți, rumeori, mulțumiți de sine, continuă să stea în fotoliile lor călduțe, fără să răstoarne munții. De reprezentanții celorlalte partide – socialist, comunist și șor-ist – nu mai vorbesc. Ce am ales aceea am cules.
„Însănătoșirea societății e un proces de durată. Chiar dureros. Show-rile vor continua, căci sunt plătite să se desfășoare într-un sincron de invidiat cu toată debandada de proteste”, mai scrie Ala Nemerenco.

Sigur că vor continua show-urile, inclusiv la nivel local, căci cei înfipți în fotolii au ce pierde.
Mă tem că și actualii reprezentanți ai puterii au îndrăgit-o prea de tot. Unii dintre ei deja încep să-și piardă capul. Iar numirile în unele funcții, din păcate, continuă să fie făcute după același criteriu: „omul nostru”. Plus că „rânza moldoveanului” nu a fost anulată de nimeni.
La cine să fie speranța? Mă gândesc acum la profetul Moise, care și-a purtat poporul prin pustiu 40 de ani, astfel ca, la final, să se trezească, să fie unul schimbat. Mai așteptăm și noi?