De la mijlocul lunii martie, satul Costuleni a intrat în carantină

Din 14 martie, satul Costuleni a intrat în carantină pe o perioadă de 45 de zile, după ce a fost depistat prezența virusului pestei pornice africane la doi porci domestici.

„În urma unor apeluri anonime, au fost sesizați responsabilii de la Agenția pentru Siguranța Alimentelor, care s-au deplasat în teritoriu și au recoltat probe. În urma analizelor de laborator, a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane. Imediat, a fost convocată Comisia Situații Excepționale Ungheni, care a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului”, a declarat pentru „Expresul”, Andrei Rudicov, primarul satului Costuleni.

Astfel, la intrarea și ieșirea din satul Costuleni au fost amplasate două puncte de dezinfectare. Mijloacele de transport ce intră și, respectiv, ies din satul Costuleni, reduc viteza și trec pe un covor din rumeguș îmbibat cu soluție dezinfectată specială pentru nimicirea acestui virus. Totodată, roțile mașinilor, mai ales a celor de tonaj, sunt dezinfectate prin pulverizare.

Tipul de dezinfectant a fost procurat la indicațiile responsabililor de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), achitat din banii alocați de Primărie. „Inițial, în urma discuțiilor, cu reprezentanții ANSA Ungheni, au specificat că ar fi nevoie de circa 120 de kilograme de dezinfectant, care este sub formă de pulbere, ce se dizolvă în apă. Din păcate, mijloacele financiare pe care le deține Primăria Costuleni și, aici mă refer la Fondul de Rezervă pentru Situații Excepționale, nu face față cheltuielilor care au fost evaluate pentru prevenirea și eradicarea și combaterea pestei porcine africane. Din sursele bugetului local au fost alocați 38 de mii lei, de asemenea, a fost făcută și o solicitare către Consiliul Raional Ungheni, de a contribui cu circa 35 mii lei”, povestește primarul.

Potrivit lui Andrei Rudicov, în gospodăriile private, cresc circa 120 de porci. „Noi sperăm că, prin măsurile efectuate de combatere și eradicare a acestei maladii, să evităm izbucniri de cazuri noi”, a mai punctat primarul.

Bărbații din sat s-au oferit voluntar pentru a sta la punctele de control

Localnicii din sat s-au mobilizat și mai mulți bărbați s-au oferit voluntari pentru a sta la punctele de control. Petru Vrabie lucrează paznic la școala din localitate și s-a oferit ca voluntar pentru a sta la punctul de control la ieșirea din Costuleni, împreună cu un polițist delegat de la Inspectoratul de Poliție.

E de la ora 8 dimineața aici, iar până la ora 8 seara e cale lungă, oră în care va fi înlocuit cu alt voluntar în tura de noapte. Echipat în costum de protecție, Petru Vrabie se asigură că autovehiculele reduc viteza și trec peste covorul îmbibat în soluție dezinfectată. Pe acostament, nu departe de cortul instalat, stă un rezorvor cu apă și un butoi în care a fost dizolvat dezinfectantul. „Dacă s-a depistat boala porcină, înseamnă că trebuie să venim și să ajutăm satul, ca să nu permitem ca această boală să se răspândească. Rumegușul îl stropesc cât mai des, să fie ud, ca să permită roților să se îmbibe cu soluție. De dimineață și până acum (era ora 15.00 când am mers la punctul de control), au trecut foarte multe mașini. Unii șoferi sunt curioși și întreabă ce se întâmplă, după care le explic. Iată camioanele mari, roțile le stropesc cu pulverizatorul”, a explicat bărbatul.

Celălalt voluntar, Viorel Butnaru stă la intrarea în localitate, la fel echipat în costum de protecție și, exact ca și colegul său, are grijă ca covorul să fie mereu îmbibat cu soluție dezinfectantă, monitorizează atent ca roțile autovehiculelor să treacă prin dezinfectant.

„E obositor… Timp de 12 ore le stai, practic, în picioare. E obositor, dar necesar pentru a opri nevoia asta. Fluxul de mașini e continuu, iată butoiul cu dezinfectant aproape l-am utilizat. Stropim covorul ori de câte ori este necesar”, spune voluntarul.

În cort, voluntarii se pot adăposti pentru a bea un ceai și a lua o gustare, puse la dispoziție de către administrația publică locală.

Și polițiștii din cadrul Inspectoratului Ungheni sunt dislocați în teritoriu după un anumit grafic.

„În urma emiterii dispoziției din partea Consiliului Raional, începând din data de 14 martie, îndeplinim măsurile pentru combaterea pestei porcinei. Zilnic, câte doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Ungheni stau la aceste posturi, monitorizează și se implică pentru a îndeplini măsuri care s-au impus. Coordonăm circulația autovehiculelor, la necesitate le oprim dacă sunt de mare tonaj pentru a le fi dezinfectate roțile prin pulverizare. De asemenea, nu permitem intrarea sau ieșirea mașinilor care transportă animale. De la instaurarea carantinei, incidente sau abateri nu au fost înregistrate. Șoferii se conformează regulilor de reducere a vitezei, atunci când ajung la punctul de control”, a menționat Petru Greceaniuc, ofițer de investigație la Inspectoratul de Poliție Ungheni.

Grigore Păduraru este lucrător la Primărie și a venit să verifice punctele. Miercurea trecută, chiar în prima zi, a fost și el voluntar la punctul de control. „Ne bucură faptul că oamenii din localitate sunt deschiși de a se oferi voluntar la aceste puncte. Chiar astăzi s-au adresat la punct câțiva localnici pentru a se interesa dacă mai sunt nevoie de oameni. Pe timp de noapte e mai greu, în schimb, greu sau ușor, noi mergem înainte, nu avem încotro. Trebuie să facem față tuturor cerințelor impuse, pentru a nu scăpa boala mai departe. Avem montat la ambele puncte becuri, pentru a oferi o vizibilitate mai bună”, a mai adăugat Grigore Păduraru.

Trei focare de pesta porcină

Potrivit ANSA, în țară sunt trei focare de pestă porcină africană la porci domestici, două fiind în Costuleni și unul în raionul Soroca. De asemenea, un focar de pestă porcina africană la porci mistreți în raionul Ungheni a fost înregistrat în proxemitatea localității Buzduganii de Jos. „Se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sunt introduse măsuri de carantină în focare, sunt stabilite zonă de protecție și zonă de supraveghere în focarele de porci domestici și zona infecattă în focarul de mistreți. Controlul mișcării animalelor în interiorul țării, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți, dezinfecție, deratizare. Eliminarea carcaselor, a produselor secundare și deșeurilor”, anunță printr-un comunicat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Mai multe fotografii de la punctul de dezinfectare, puteți vedea pe pagina de Facebook a Expresul-ui.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *