Uniunea Europeană continuă să contribuie la sporirea securității energetice a Republicii Moldova

Provocările generate de invazia Rusiei în Ucraina au arătat cât de importantă este  solidaritatea. Criza energetică nu a fost o excepție, iar UE și statele sale membre  au oferit cetățenilor Republicii Moldova sprijin pentru depășirea acestei crize, prin:

  • Suport bugetar în valoare de 150 de milioane de euro pentru gestionarea  crizei energetice oferit de UE și statele membre;
  • 300 de milioane de euro oferiți de BEI pentru achiziționarea de rezerve  strategice de gaze naturale;
  • 600 de mii de consumatori beneficiază de compensații la factura pentru  energie datorită asistenței financiare a UE pentru Republica Moldova; • Gazoductul Iași-Ungheni, sursă alternativă pentru energie, a fost folosit  pentru prima dată în decembrie 2022.

Context

Suportul bugetar pentru depășirea crizei energetice 

Moldova a primit suport bugetar în valoare de peste 150 de milioane de euro pentru  gestionarea crizei energetice și sprijinirea grupurilor vulnerabile. În cadrul vizitei  sale la Chișinău, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat  că Republica Moldova urmează să primească asistență adițională în valoare de

250 de milioane de euro, care va spori securitatea energetică a țării. Dintre aceștia,  100 de milioane sub formă de granturi, alte 100 de milioane vor fi oferite sub formă  de împrumuturi, iar 50 de milioane reprezintă suport bugetar.

Compensații pentru facturi 

Peste 600 de miii de persoane beneficiază de compensații la factura pentru energie  grație suportului Uniunii Europene. UE a contribuit la dezvoltarea platformei  compensatii.gov.md, iar ajutorul pe care îl primesc consumatorii este acoperit din  bugetul UE oferit Republicii Moldova. Datorită Uniunii Europene și Programului  Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), peste 300 de mii de consumatori  cunosc și aplică măsuri de reducere a consumului de energie.

Proiecte de eficiență energetică, finanțate de UE 

Moldova se aliniază strategiei UE de a spori securitatea energetică a țării. Doar în  ultimul an au fost investite peste 75 de milioane de euro în inițiativele de eficiență  energetică, au fost finanțate proiecte de energie regenerabilă, renovate școli,  lansate proiecte de dotare a blocurilor locative și instituțiilor publice cu echipamente  moderne de aprovizionare cu energie. UE și statele membre au finanțat reabilitarea  a opt școli din Chișinău, Strășeni, Șoldănești, Basarabeasca, Leova, Ungheni,  Sângerei și Bălți. Peste 5000 de copii și adulți se bucură astăzi de instituții moderne,  eficiente din punct de vedere energetic. Proiectul în valoare de 12.7 milioane de  euro a fost implementat de GIZ Moldova în perioada 2018 – 2022.

Sisteme moderne 

Cinci blocuri de locuit din țară vor fi dotate, până la sfârștiul anului 2023, cu sisteme  de încălzire eficiente, iar trei spitale cu panouri fotovoltaice. Sistemele orizontale de  distribuție a agentului termic sunt mult mai eficiente decât cele verticale și permit  instalarea contoarelor individuale de agent termic și apă caldă menajeră la fiecare  apartament, astfel fiind reglată individual temperatura din locuință și, respectiv,  mărimea facturii. Lucrările sunt efectuate în cadrul programului „Abordarea  impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană  și implementat de PNUD Moldova. Programul își propune să atenueze impactul  sărăciei energetice în condițiile în care, în Moldova, peste 60% din populație  cheltuie peste 10% din venituri pentru energie.

Instituțiile publice, pregătite pentru sezonul rece 

Peste 200 de operatori de centrale termice pe biocombustibil solid, instalate în școli,  grădinițe din fondurile UE, au fost instruiți în gestionarea corectă a acestora. Scopul  instruirilor a fost actualizarea cunoștințelor operatorilor din cadrul instituțiilor publice  care dețin și exploatează centrale termice pe biomasă solidă. Totodată, 100 de  centrale termice din instituțiile publice au fost inspectate și pregătite pentru iarnă în  cadrul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”,  finanțat de UE, implementat de PNUD.

Surse alternative pentru siguranța energetică a țării 

Gazoductul Iași-Ungheni este o sursă sigură de diversificare a furnizării de gaze și  diminuează astfel monopolul de livrare a gazelor Republicii Moldova. Pentru prima  dată, conducta Iași-Ungheni-Chișinău a fost folosită, în decembrie anul trecut,  pentru livrarea gazelor stocate de Moldova în România. În 2022, Banca Europeană  pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a oferit Moldovei un împrumut de 300  de milioane de euro pentru sporirea securității energetice prin achiziționarea de  rezerve strategice de gaze naturale.

Investițiile în surse de energie alternative și proiectele de eficiență energetică  continuă. Împreună putem contribui la independența energetică și consumul  sustenabil de resurse energetice.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *