„TeatrUngheni” a revenit în forță. Au urcat pe scenă cu un nou spectacol

Trupa „TeatrUngheni” a revenit în forță. La sfârșitul lunii ianuarie, actorii au urcat pe scena Palatului de Cultură din Ungheni, cu un nou spectacol. Este vorba despre „PersonaJ/L”, un spectacol care este o caricatură literară a problemelor sociale, ce va rămâne mereu actuală.

Potrivit lui Edgar Bunea, regizorul spectacolului, piesa conturează o intrigă profundă, care pune în vizor traume emoționale. Textele au fost preluate din diverse piese renumite de teatru.

Cei 10 actori ai trupei de teatru au intrat în pielea personajului și au reușit, prin monologurile redate, să transmită diverse emoții publicului, de la amuzament, până la suferință.

Corina Ghidic a interpretat rolul Ziței, o țărăncuță, care venise la „țața” (mătușa) ei, să-i povestească ce a pățit. „M-am aprofundat în tot ce ținea de personajul pe care îl joc…Mișcările, gândurile, acțiunile acestuia, chiar și modul de a vorbi. Am avut careva dificultăți ca să intru în pielea personajului, pentru că, eu am altă personalitate, dar cumva cu mult efort, prin multă muncă, am reușit”, a spus Corina despre experiența de a juca pe scenă. Corina mai spune că a trăit momente unice, care au meritat efortul: „Eram plină de emoții, iar publicul a fost foarte atent, am simțit reacția lor. Iar faptul că i-am făcut să zâmbească, pentru mine a fost nemaipomenit”.

Pentru Vasile Maximciuc, însuși montarea spectacolului a fost o provocare. „Nu a fost doar un text învățat, dar a fost și înțelegerea personajului Chiriac. Am invățat despre schimbarea emoțiilor în scenă. Pentru mine, personal, a fost greu sa realizez acest lucru, dar cu ajutorul colegilor și coordonatorului, am reușit”, a remarcat tânărul.

Și publicul, prezent la spectacol, a rămas impresionat de prestația tinerilor actori. „Prin fiecare monolog expus de către fiecare actor și actriță, a fost scos în evidență un viciu, o dramă din viață. Dacă la începutul piesei, emoțiile transmise nu au avut un impact atât de puternic, atunci spre final, am simțit trăirile, senzațiile pe care actorii au încercat să le transmită nouă, publicului. Acest lucru a fost uimitor”, a menționat Alina Aydin, care a venit însoțită de un grup de fete, pentru a o susține pe colega de clasă, care a jucat pe scenă.

În sală, am surprins-o și pe tânăra interpretă Valeria Marcu: „Mă bucur foarte mult că Ungheniul nostru se dezvoltă și din punct de vedere teatral. Mi-a plăcut acest spectacol, deoarece a abordat unele subiecte foarte sensibile. Au fost niște monologuri extrem de puternice din punct de vedere emoțional. Au fost abordate niște probleme cu care societatea încă se confruntă. Sunt impresionată că tinerii pot reda și transmite cu atâta emoție textele, sunt atât de dornici de a arăta oamenilor că sunt foarte talentați”.

Edgar Bunea, coordonatorul TeatrUngheni, dar și regizorul spectacolului PersonaJ/L, promite că în fiecare lună vor suprinde publicul unghenean cu câte o premieră. „Doar datorită și cu ajutorul vostru, trupa de teatru va exista. Vă mai invităm la teatru și, nu uitați, TeatrUngheni mereu va exista în sufletele voastre”, a răsunat îndemnul lui Edgar Bunea de pe scenă, la finalul spectacolului.

Autor: Tatiana Tesliuc

 

 

 

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *