250 de copii care frecventează grădinița ,,Lăstărel” din Călărași, beneficiază de condiții mai bune. Clădirea grădiniței a fost renovată

Cei 250 de copii care frecventează grădinița ,,Lăstărel”, din orașul Călărași, dar și cadrele didactice de aici, beneficiază de condiții mai bune. Pe 20 februarie a avut loc recepția finală a lucrărilor preconizate în cadrul proiectului ,,Reabilitarea energetică a clădirii Grădiniței de copii ,,Lăstărel”, din orașul Călărași.  Proiectul a fost susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte Pilot.

Valoarea totală a proiectului constituie 1 milion 415 mii 294 de lei, cu ajutorul cărora a fost posibilă izolarea termică a pereților exteriori cu o suprafața totală de 1392 m2, dar și alte lucrări de renovare a instituției educaționale.

În același timp, pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică, ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.

NOTĂ: Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *