Ţigări de contrabandă confiscate în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Sursa foto: ITPF IASI

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrători vamali au descoperit la controlul de frontieră ţigarete în valoare totală de 3.480 de lei, pe care un cetăţean român a intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse în diferite locuri în autoturismul pe care îl conducea, se menționează într-un comunicat.

În ziua de 07 ianuarie a.c, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în semiaripile spate din portbagaj, la roata de rezervă şi sub banchetele autoturismului cantitatea totală de 6.960 de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 3.480 de lei şi sancţionarea contravenţională a celor doi conducători auto cu amendă, în valoare totală de 7.000 de lei.

Sursa foto:
ITPF IASI

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *