Peste 11 mii de cetățeni au fost ”penalizați” pentru că și-au ascuns veniturile reale la înregistrarea cererii pe compensatii.gov.md.

Autoritățile au identificat peste 11 mii de cazuri când cetățenii și-au ascuns veniturile reale din cererile depuse în sistemul informațional compensatii.gov.md. Prin urmare, persoanelor care au declarat venituri eronate le-a fost atribuit cel mult gradul mediu de vulnerabilitate, transmite Expresul cu referire la agora.md.

„În sistemul informațional au fost implementate câteva filtre care au identificat peste 11 mii de cazuri de persoane care  având un consum foarte mare istoric, au declarat 0 venituri. Probabil nu și-au declarat toate sursele. Acestor persoane le-a fost limitată categoria de vulnerabilitate, ei nu pot beneficia de categoriile mari”, a declarat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, care și-a anunțat demisia pe parcursul zilei de 9 ianuarie.

Potrivit lui Spatari, abordarea celor de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale este să identifice în baza criteriilor de risc persoanele care introduc date eronate,

„Nu se produc controale la domiciliu, dar facem schimb de date cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, ale CNAS pentru a identifica nivelul de bunăstare al familiilor”, a precizat acesta.

Menționăm că, potrivit unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale, consumatorilor cu un cost estimat al energiei în perioada rece a anului mai mare sau egal cu 5.000 de lei, care au indicat pe compensatii.gov.md un venit global al familiei mai mic de 25% din costul estimat, li se va aplica cel mult categoria de vulnerabilitate medie.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
betkanyon |
betkanyon |
betkanyon |
betkanyon |
deneme bonusu |
deneme bonusu |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu |
deneme bonusu veren siteler