VIDEO/ Satul Romanovca are un cetățean de onoare de peste Prut
Arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din România, i-a fost conferit titlul de „Cetăţean de Onoare” al satului Romanovca. Titlul i-a fost oferit de către Vera Buga, primara orașului Cornești, în componența căreia intră și satul Romanovca, pentru susţinerea lucrărilor la ansambul parohial din Romanovca şi pentru activitatea social-filantropică desfăşurată în ultimii ani. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă i-a mulţumit pentru distincţia oferită şi a menţionat că va reveni cu multă dragoste la Romanovca.
De menționat că, pe 19 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae pe stil vechi, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, a venit la Romanovca împreună cu un sobor de preoţi pentru a săvârşi Sfânta Liturghie.
La slujbă a participat şi Vera Buga, primara oraşului Corneşti, împreună cu membrii Consiliului Parohial şi cu numeroşi credincioşi din Romanovca şi din alte localităţi. Predica sărbătorii a fost ţinută de către părintele Dumitru Apetrii, de la Parohia Botoşeniţa Mică, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, care a vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Nicolae şi despre frăţietatea dintre români.
În acelaşi timp, părintelui paroh Nicolae Tverdostup i s-a oferit din partea Primăriei Corneşti o diplomă aniversară, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă.
”Mănăstirea Hadâmbu susţine de mai mulţi ani lucrările care se întreprind la ansamblul Parohiei Romanovca. De asemenea, copiii şi oamenii nevoiaşi primesc din partea părintelui stareţ dulciuri şi alimente.Frumoasa colaborare dintre aşezarea monahală din Dealul Mare şi Parohia Romanovca a fost rânduită de Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului”, a menționat părintele paroh Nicolae Tverdostup.
Copiii prezenţi la slujbă au primit din partea părintelui stareţ câte un dar cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.
Lasă un răspuns