Peste 3800 de persoane din Rusia au venit în Republica Moldova după ce a fost anunțată mobilizarea militară

Peste 3 800 de persoane, în cea mai mare parte moldoveni ce dețin și cetățenia Federației Ruse, au intrat în Republica Moldova după data de 21 septembrie, când a fost anunțată o mobilizare militară parţială în Rusia. Datele au fost prezentate astăzi de șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, într-o conferință de presă, transmite moldpres.md.

Conducerea Poliției de Frontieră a subliniat că, din numărul total de persoane, peste 1400 au părăsit teritoriul țării noastre. „În cele mai multe cazuri, este vorba de cetățeni moldoveni care dețin și cetățenia Federației Ruse și îndeplinesc condițiile de intrare în Moldova”, a spus Rosian Vasiloi.

Totodată, acesta a precizat că „pentru 249 de persoane din Rusia nu a fost autorizată intrarea în țară, întrucât nu au îndeplinit condițiile de călătorie în Republica Moldova”.

La începutul acestei săptămâni, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a declarat că va face tot posibilul să mențină cetățenii Republicii Moldova în afara războiului din Ucraina. Oficialul a îndemnat cetățenii să nu se implice în acest conflict militar.

Vicepremierul a menționat că, în legătură cu creșterea considerabilă a numărului de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie la secția consulară a Ambasadei Moldovei în Federația Rusă, s-a dispus prelungirea programului secției în zilele de odihnă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat pe 21 septembrie o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *