Cererea pentru indemnizația de maternitate poate fi depusă și online
Din 1 octombrie curent, prezentarea persoanelor pentru a depune pe suport de hârtie actele de stabilire a indemnizației de maternitate la casele teritoriale de asigurări sociale (CTAS) de la locul de domiciliu sau la structura teritorială în deservirea căreia se află angajatorul, nu mai este obligatorie. Informația a fost făcută publică pe Monitorul Fiscal.
În Monitorul Oficial din 29 septembrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 666 din 29 septembrie 2022 pentru modificarea Regulamentului cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă (aprobat prin HG nr.108/2005).
Astfel, indemnizația respectivă va fi acordată în baza informației din certificatele medicale pentru concediul de maternitate, transmise de prestatorii de servicii medicale prin intermediul Portalului certificatelor de concediul medical. Ca urmare, prevederea conform căreia femeilor asigurate, șomerelor şi soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi indemnizaţia de maternitate li se stabilește de către CTAS în temeiul certificatului medical depus pe suport de hârtie, a fost abrogată.
În același timp, nici personalul instituţiilor serviciului diplomatic care activează în misiunile diplomatice peste hotarele ţării şi organizaţiilor sau instituţiilor internaţionale în calitate de reprezentanţi ai RM nu va mai trebui să depună cererea de stabilire a indemnizației pe bază de procură, dat fiind faptul că aceste acte vor fi transmise online prin intermediul Portalului.
Ca urmare, nu va mai fi obligatorie nici păstrarea de către CTAS a cererilor şi deciziilor pentru stabilirea indemnizaţiei de maternitate cu toate actele anexate în dosarele personale ale solicitantanților.
Conform documentului, datele din certificatul medical pentru stabilirea indemnizației de maternitate transmise CNAS se examinează în termen de până la 15 zile calendaristice de la data recepționării acestora, iar în cazul în care informația necesară pentru stabilirea indemnizației este incorectă/incompletă sau în cazul în care se constată lipsa unor date, termenul de examinare se extinde până la 45 de zile calendaristice de la data recepționării datelor din certificatul medical.
Totodată, CTAS va stabili prin intermediul informației din certificatul de concediu medical transmis prin intermediul conexiunilor securizate și indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională.
De asemenea, au fost excluse și condițiile ce vizează lipsa venitului asigurat de către soție și depunerea declarației pe proprie răspundere, în baza cărora, soția se considera la întreţinerea soţului asigurat. Amintim, Regulamentul prevedea că, soția beneficiază de acest statut dacă întrunea cele două condiții și dacă nu era angajată în câmpul muncii la data acordării concediului de maternitate.
Hotărârea a intrat în vigoare la 1 octombrie curent, însă pentru concediile de maternitate acordate până la data intrării în vigoare a documentului, precum și pentru concediile de maternitate acordate suplimentar în cazul nașterilor complicate, care este continuarea concediului de maternitate pentru 126 de zile acordat anterior, indemnizația de maternitate se va solicita în conformitate cu reglementările în vigoare până la 1 octombrie.
Cererea online poate fi depusă pe cnas.gov.md
Lasă un răspuns