Bibliotecarele de la Biblioteca din Ungheni – în ajutorul cetățenilor pentru a îndeplini cererea de compensații la energie

Spațiul Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” din Ungheni a devenit neîncăpător zilele trecute. Mai mulți locuitori ai municipiului și nu doar, au solicitat ajutorul bibliotecarelor pentru a efectua pașii corecți la completarea cererii pentru a beneficia de compensații la energie.

Începând cu data de 17 octombrie, când bibliotecile au anunțat că sunt gata să ajute localnicii în completarea cererii, sute de localnici au pășit pragul bibliotecii din Ungheni. La sfârșit de săptămână, în holul bibliotecii publice raionale, printre multidudinea de oameni care își așteptau rândul, am întâlnit-o și pe Vera Oboroc. Femeia spune că a aflat de la știri că la bibliotecă o vor putea ajuta să completeze cererea și să obțină compensații pentru factura la energie. Era venită pentru a doua oară. Prima dată când a venit, a renunțat să aștepte în rând, pentru că erau prea mulți oameni. A doua oară s-a înarmat cu răbdare și era dispusă să aștepte cât  ar fi nevoie, numai ca să fie ajutată la completarea cererii. „Cam greu… Am venit alaltăieri și era lume multă așa că nu am așteptat, iată am venit și azi. Acum sunt mai puțini, dar erau mulți când am venit eu, dar au mai plecat dintre ei”, spune Vera Oboroc, după care adaugă: „Online nu știu cum să îndeplinesc cererea. Am vorbit cu mai mulți și majoritatea mi-au spus că încearcă să completeze și nu reușesc”. Deși femeia spune că procedura este una anevoioasă, totuși speră că va beneficia o compensație bună, pentru că are o pensie de puțin peste o mie și locuiește de una singură.  „Vara achit o sumă mai mică pentru energie, dar pe timp de iarnă ajung la 700 de lei”, spune ea.

Și Olga Dereneu afirmă că cheltuielile sunt mari, mai ales pe timp de iarnă. Locuiește împreună cu soțul și are o pensie de 3.000 de lei. Însă, cheltuielile la factură, mai ales în sezonul rece, dar și scumpirile care se țin lanț, sunt din ce în ce mai mari și, cu greu mai fac față. „Eu cred că ar fo fost mai bine dacă se punea un tarif comun la toți, pentru ca să nu ne poarte pe drumuri, dar nu e așa cum vrem noi…”, spune Olga Dereneu.

Potrivit Tatianei Nazîru, specialistă relații cu publicul la Biblioteca Raională „Dimitrie Cantemir”, cea care este implicată activ în ajutoarea persoanelor care au nevoie de ajutor, spune că bibliotecarele oferă asistență și ajutor la completarea chestionarelor pentru peste 100 de persoane zilnic. Cei care se adresează, de cele mai multe sunt cei vârstnici, care nu au acces la internet, sau nu au anumite competențe digitale pentru a se înregistra pe platformă, dar și tinerii, care au întâmpinat unele dificultăți la accesarea platformei. „De obicei, noi ne străduim și-i ajutăm pe toți”, a remarcat Tatiana Nazîru.

Până la data 25 octombrie, inclusiv, la Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir” au fost înregistrate 950 de cereri. În total, pe platforma compensatii.gov.md, s-au înregistrat peste 200 de mii de cetățeni.

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *