Gazele de la fermentarea vinului pot deveni foarte periculoase. Specialiștii vin cu recomandări

Sursa foto: realitatea.md

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a MAI atenționează cetățenii să fie foarte prudenți la procesul de fermentare a vinului.

Astfel, pentru a evita cazurile de intoxicație cu dioxid de carbon, acumulat în încăperile închise, li se recomandă cetățenilor să evite intrarea în încăperile în care are loc procesul de fermentare a vinului, fără a asigura ventilarea prealabilă. Să excludă amplasarea recipientelor cu must pentru fermentat în spații închise. Să anunțe pe cineva ca intră într-o astfel de încăpere. Să verifice concentrația de oxigen din încăpere în care intră, prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care lumânarea se va stinge înseamnă că în încăperea dată nu există suficient oxigen.

De asemenea specialiștii recomandă să nu intrați fără echipament de protecție în încăperea în care există deja o victimă, pentru că este posibil să vă intoxicați și dumneavoastră.

În cazul în care depistați că există simptome ale intoxicației cum ar fi: dureri de cap, amețeli, somnolență, vomă, puls rapid, reflexe și judecată încetinită sau convulsii este necesar să scoateți cât mai repede persoana din zona de risc, să-i oferiți aport de aer cât mai rapid posibil și să apelați serviciul de urgență 112, deoarece această situație poate avea un final tragic cum ar fi comă sau chiar deces.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *