Situația în raionul Ungheni privind administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-Covid-19

Timp de o lună, de când a fost aprobată în țara noastră, doar aproximativ 90 de locuitori din raionul Ungheni și-au făcut a patra doză de vaccin anti-COVID, arată datele oficiale. Pentru a vedea cum decurge procesul de imunizare, am mers la Centrul de vaccinare din cadrul Centrului de Sănătate Ungheni. Pe hol am găsit o singură persoană, o femeie în vârstă, care a decis să-i fie administrată doza booster 2, cum este numită cea de-a patra doză de vaccin împotriva noului coronavirus. Aceasta ne-a spus că a venit să se imunizeze la recomandarea medicului de familie. „Am mai multe boli cronice și vreau să mă vaccinez ca să fiu protejată, să nu fac vreo formă gravă de COVID-19. Nu îmi este frică de reacții. Mai mult mă tem să nu mă îmbolnăvesc”, ne-a precizat femeia.

Reprezentanții Centrului de vaccinare recunosc că locuitorii raionului nu prea le trec pragul. „Pentru doza booster se adresează persoane, doar că într-un număr mic. În stoc, avem vaccinurile de la Pfizer și Sinopharm. Suntem dispuși să primim persoanele să se imunizeze, să le acordăm atenție și să le oferim răspunsuri la întrebările pe care le au”, a afirmat Livia Orfin, asistenta medicului de familie.

La rândul său, Oleg Belbas, șeful Centrului de Sănătate Ungheni, Oleg a declarat că, până în data de 23 august, în raion, au fost înregistrate 87 de persoane care și-au administrat doza booster 2. „Desigur, persoanele care s-au adresat, au făcut-o conștiincios, înțelegând necesitatea vaccinării, dar și pentru a se proteja de formele grave ale infecției COVID-19”, a explicat el. Potrivit lui Oleg Belbas, oamenii care au solicitat vaccinarea cu cea de-a patra doză au fost, totuși, oameni cu vârsta mai mare de 60 de ani, dar și angajați medicali.

Șeful Centrului de Sănătate Ungheni consideră că, în viitorul apropiat, virusul SARS–CoV-2 va scădea din intensitate și asta doar datorită unui număr cât mai mare de persoane imunizate. „De aceea, îndemn populația raionului să fie cât mai receptivă și să se adreseze la centrele de vaccinare, pentru a se imuniza împotriva COVID-19”, a venit cu un îndemn șeful Centrului de Sănătate Ungheni.

Vaccinarea cu doza booster 2 se poate efectua peste cel puțin patru luni de la administrarea celei de-a treia doze. Conform raportului săptămânal privind situația epidemiologică și vaccinarea împotriva COVID-19, publicat de către Ministerul Sănătății, în perioada 15 – 21 august, cu doza booster 2, la nivel de țară, au fost imunizate 1 466 de persoane.

Cea de-a patra doză de vaccin anti-COVID, în țara noastră, este efectuată din 25 iulie. Conform unui ordin, emis de către Ministerul Sănătății, printre cei eligibili sunt persoanele care prezintă risc sporit de a face forme grave de COVID-19. Este vorba de adulții cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele care suferă de mai multe boli, femeile gravide și cele care alăptează, beneficiarii și angajații instituțiilor rezidențiale de îngrijire și cei din centrele de plasament temporar sau de lungă durată. Printre cei care au prioritate la imunizarea cu doza booster 2 sunt și pacienții oncologici, bolnavii cărora li s-a făcut transplant de organe și oamenii infectați cu HIV. De asemenea, au undă verde pentru imunizarea cu cea de-a patra doză personalul din instituțiile medico-sanitare, angajații din cadrul serviciilor sociale, cei din domeniul educației și cei din structurile de menținere și asigurare a ordinii publice.

Tatiana Tesliuc 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *