Căminul cultural din Frăsinești a devenit un punct de tangență între generații

Satul Frăsinești are un Cămin cultural renovat, unde generațiile de femei și bărbați, de fete și băieți, se întâlnesc, interacționează, își diversifică activitățile și participă în viața comunității. Lucrările de reparație au fost efectuate în cadrul Proiectului ,,Căminul Cultural – punct de tangență între generații și categorii de locuitori”, implementat de către Grupul de inițiativă locală (GIL) „Andrieș”.

„Căminul cultural se afla într-o stare deplorabilă și nu funcționa de mai bine de 15 ani. Datorită acestui proiect, au fost reparați pereții, podul și pardoseala, cu o suprafață totală de 115 metri pătrați. Acum, acesta va deveni un centru cultural al satului nostru”, a menționat Rodica Gheorghiță, membră a GIL „Andrieș”, în cadrul evenimentului de totalizare.

Proiectul a avut drept scop de a implica și de a schimba comunitatea – să ia atitudine, să participe la luarea deciziilor, să pună umărul la dezvoltarea comunității și să promoveze egalitatea de gen, combaterea violenței domestice, abilitarea femeilor prin integrarea perspectivei de gen în politicile publice locale.

Maria Cozma, cea care coordonează Grupul de inițiativă, susține că acest proiect este unul important pentru localitate și că toate obiectivele propuse au fost atinse:

„Acum putem să ne bucurăm la maximum de acest loc. Femeilor și bărbaților le vom oferi oportunitatea de a-și diversifica ocupațiile, de a fi implicați în viața comunității. De asemenea, dorim ca acest centru cultural să devină un lăcaș care atrage tinerii în activități bune și sănătoase, inclusiv pentru a-și găsi vocația”.

La căminul cultural vor avea loc o serie de activități organizate de Clubul de Femei, Consiliul Local al Tinerilor, grupul de copii din cadrul cercului coregrafic „Armonie”, ansamblul folcloric de femei și bărbați, precum și de cercul de teatru și dramatizare. Mai mult, vor fi desfășurate cursuri de limba engleză pentru părinți și bunici, seri de film și piese de teatru etc.

„Mă bucur că, în sfârșit, avem un loc în care vom putea să ne întâlnim. Deja nu vom mai fi nevoiți să ne înghesuim în sălile grădiniței sau la bibliotecă atunci când ne vom aduna toți împreună”, a spus Alla Lazăr, locuitoare a satului Frăsinești.

Prezentă la evenimentul de totalizare, Mariana Aricova, reprezentanta UN Women, și-a exprimat entuziasmul față de acest proiect și față de inițiativele implementate:

„Este foarte important să fie mobilizați atât bărbații, cât și femeile, deoarece astfel vom contribui la promovarea egalității de gen. Ne bucurăm că acest spațiu, precum și activitățile care urmează vor include diferite categorii de vârste”.

La rândul lor, reprezentanții administrației publice locale au promis că vor fi alături de GIL „Andrieș” și că îi vor susține și în alte proiecte. Alexandru Șișcanu, primarul comunei Măcărești, din componența căreia face parte satul Frăsinești, a precizat că a avut parte de o colaborare frumoasă și și-a exprimat speranța că astfel de colaborări vor continua.

Valoarea totală a proiectului a fost de 123 672 de lei, dintre care 82 000 de lei au fost oferite de către Uniunea Europeană, primăria Măcărești venind cu o contribuție de circa 19 722 lei, iar comunitatea – cu 21 950 de lei.

Proiectul a fost implementat în cadrul Programului de Granturi Mici pentru inițiative comunitare, componentă a proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *