Emoții mari la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei din Ungheni
Pe 30 iunie, la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei (CESF) din Ungheni, au fost emoții mari. 79 de absolvenți au depus Jurământul de credință. În cadrul acestui eveniment absolvenții au primit diplomele de absolvire și gradele speciale de agent. Și s-au bucurat de prezența familiilor, prietenilor, cadrelor didactice, conducerea instituției și a lui Rosian Vasiloi, șeful Poliției de Frontieră(IGPF).
Tinerii specialiști cu multă încredere vor completa rândurile polițiștilor de frontieră, iar drumul pe care l-au ales, presupune responsabilitate și asumarea deciziilor, dar și acțiunilor pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor. Încadrarea promoției 2022, vine mai mult ca oricând ca o necesitate a Poliției de Frontieră, care este într-un proces continuu de schimbare treptată și de modernizare instituțională, bazată pe tânăra generație.
Șeful IGPF a felicitat tinerii polițiști de frontieră cu acest eveniment important, exprimându-și încrederea în tânăra generație și în calitatea cunoștințelor acumulate pe parcursul a patru ani. Totodată, i-a îndemnat să fie corecți în aplicarea legii, să aibă mereu inițiativă, să fie curajoși și demni, calități care îi vor ajuta în carieră. La fel, a mulțumit părinților pentru felul în care și-au educat copiii și pentru faptul că i-au încurajat să urmeze o carieră în Poliția de Frontieră.
„Dragi absolvenți, astăzi în ochii voștri radiază lumina unui viitor promițător, iar pasul vă este de acum mai încrezut, gata să înainteze spre o nouă treaptă a ascensiunii în carieră. Pot să afirm cu toată convingerea, că absolvirea studiilor în cadrul unei instituții de învățământ nu se rezumă doar la finalizarea unei etape din viață și înmânarea diplomei. Sfârșitul studiilor semnifică de fapt un nou început profesional. Voi sunteți acele roade ale muncii și eforturilor tuturor celor implicați în procesul asiduu de formare profesională a tinerei generații. Iar azi toți suntem martori că tânăra generație a reușit!”, a specificat Rosian Vasiloi.
Tinerii, 39 fete și 40 de băieți, urmează a fi repartizați în subdiviziunile Poliției de Frontieră, unde își vor începe, în forță, misiunile de control și supraveghere la frontieră.
Lasă un răspuns