Criminaliștii de la Ungheni și Iași au efectuat un exercițiu comun de cercetare a locului faptei
În perioada 25 – 26 iulie, în orașul Ungheni a avut loc un exercițiu comun privind cercetarea locului faptei, organizat de Centrul Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare al Inspectoratului General al Poliției și Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, România, scrie politia.md
Exercițiul a constat în simularea unui grav accident rutier în zona transfrontalieră, cu implicarea a 21 de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției și 8 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Iaşi, fiind desfășurat în cadrul proiectului „Întărirea cooperării transfrontaliere prin dezvoltarea unui concept comun de investigare complexă a locului faptei” (Cod EMS ENI 2SOFT/4.3/142), finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.
Principalele obiective ale activității de referință au fost testarea procedurii comune de lucru în domeniul cercetării la fața locului, elaborată în cadrul proiectului, a procedurilor operaționale și de inspecție, precum și a mecanismului de interacțiune între subdiviziunile criminalistice ale celor două instituții beneficiare.
La fel, un accent aparte a fost pus pe dezvoltarea unei înțelegeri sporite a rolurilor și responsabilităților subdiviziunilor criminalistice, implementarea bunelor practici de cooperare și interacțiune a serviciilor IGP, colectarea, ambalarea și etichetarea mijloacelor materiale de probă, dar și înregistrarea în aplicația EVIDENCE, dezvoltată în cadrul proiectului.
Scopul acestui exercițiu comun a fost îmbunătățirea abilităților criminalistice, în vederea armonizării și realizării unitare a activităților de cercetare la fața locului, precum și ridicarea nivelului profesional a tuturor participanților, prin aplicarea la maxim a celor mai efective metode de lucru.
Instruirea şi perfecționarea permanentă a efectivului polițienesc reprezintă una din misiunile prioritare a Poliției Republicii Moldova, obiectivul general al proiectului fiind îmbunătăţirea capacităţii şi eficienţei poliţiei române şi moldovene, în ceea ce priveşte investigarea locului faptei şi managementul gestiunii urmelor infracţiunilor.
Lasă un răspuns