Care e situația cu sistemele centralizate de canalizare și stațiile de epurare a apelor uzate în raionul Ungheni
Doar nouă localități din raionul Ungheni, din cele 74, dispun de sisteme centralizate de canalizare. Două dintre acestea sunt amplasate în localitățile urbane – municipiul Ungheni și orașul Cornești, iar șase – în localitățile rurale: Chirileni, Todirești, Grăseni, Petrești, Năpădeni, Măgurele, Cornova.
Practic toate serviciile de canalizare centralizată sunt concentrate în zona urbană. Astfel, în municipiul Ungheni, acoperirea cu servicii publice de canalizare constituie circa 66%, ceea ce înseamnă că beneficiază de aceste servicii doar 21,4 mii persoane sau 9 mii de gospodării.
Acoperirea cu servicii centralizate de canalizare în orașul Cornești constituie aproximativ 37% , adică 903 persoane sau 420 de gospodării, însă nu există stație de epurare, unde să fie preluate apele uzate. Iar deversarea apelor uzate în sistemul de canalizare prezintă o sursă de poluare a mediului înconjurător, spun specialiștii în sănătate.
În zona rurală, doar circa 151 de gospodării beneficiază de servicii de canalizare. Deși, stațiile de epurare din localitățile rurale sunt relativ noi, acestea sunt destinate mai mult pentru utilizarea instituțiilor publice și agenților economici.
Stații de epurare
Potrivit Direcției Centrul de Sănătate Publică (DCSP) Ungheni, în raion există doar 8 stații de epurare a apelor uzate (SEAU), care preiau apele uzate de la consumatorii din localitățile unde sunt amplasate sau construite, dar și de la unele instituții publice.
Doar un număr foarte mic de gospodării deversează apele uzate la stațiile de epurare din localitățile rurale. Majoritatea gospodăriilor folosesc fose septice cu infiltrarea apei în sol, ce prezintă o sursă de poluare pentru sol și apele freatice.
Astfel, stația de epurare a apelor uzate pentru municipiul Ungheni, amplasată lângă Valea Mare, are o capacitate de 15 mii m3 pe zi, iar în prezent este utilizată doar la capacitatea de 2,2 mii m3 pe zi. Aceasta a fost construită în anul 1975. Stația de epurare preia apele uzate doar de la consumatorii din municipiul Ungheni, și anume de la instituțiile publice, agenți economici și 9047 gospodării casnice. „Starea tehnică a SEAU de la Valea Mare este nesatisfăcătoare datorită uzurii mari a instalațiilor. În prezent, funcționează doar treapta mecanică. Astfel, apele uzate epurate incomplet, prezintă o sursă de poluare pentru râul Prut și sistemele de alimentare cu apă din râu, amplasate în aval de stația de epurare”, se arată într-o informație prezentată de DCSP.
Iar stația de epurare a apelor uzate din Chirileni are o capacitate de 98 metri cubi (m3) pe zi și funcționează pe teritoriul localității timp de 7 ani, fiind construită în anul 2015. Aceasta epurează apele uzate doar din satul Chirileni, preluând apele uzate de la instituții publice, agenți economici și 106 gospodării.
SEAU din Todirești are o capacitate de de 25 m3 pe zi, fiind construită în 2015. Stația de epurare preia apele uzate de la instituțiile publice, agenți economici și 25 de gospodării casnice.
SEAU din Petrești are o capacitate de 22 m3 pe zi, a fost construită în anul 2006. Doar 13 gospodării sunt conectate, dar și grădinița, școala, și un agent economic.
SEAU din localitatea Măgurele are o capacitate de 25 m3 pe zi și sunt conectate 7 gospodării, dar și grădinița, și gimnaziul.
SEAU din localitatea Semeni, comuna Zagarancea, are doar 0,5 km de rețea de canalizare, fiind construită doar pentru gimnaziu și grădiniță. Alți consumatori de servicii nu sunt conectați.
SEAU din Năpădeni are o capacitate de 15 m3 pe zi și doar un km de rețea, fiind conectate doar gimnaziul și grădinița.
SEAU din localitatea Cornova are o capacitate de 150 m3 pe zi și, la fel, sunt conectate doar gimnaziul și grădinița.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns