La Călăraşi a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 şi nu numai
Astăzi, 6 iunie, la Călărași s-a dat startul campaniei de vaccinare, în acest context a avut loc o întrunire în cadrul campaniei de vaccinare la nivel local „Vaccinează-te! Protejează-ți viitorul!”. Întrunirea a fost organizată în contextul în care cifrele arată că în raionul Călărași se atestă o acoperire joasă a vaccinărilor.
Mesajul principal al evenimentului a fost: Vaccinarea – principalul instrument de prevenire primară a bolilor. Iar la eveniment au participat autoritățile publice locale, reprezentanții Guvernului în teritoriu, lucrătorii medicali și sociali, reprezentanții școlilor și grădinițelor din raion, dar și alți actori sociali. Aceştia au discutat care vor fi paşii concreți pentru următoarele trei luni ce vor ajuta la creşterea ratei imunizărilor la nivelul raionului.
Prezentă la întrunire, Miljana Grbic, reprezentantul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, a reiterat importanța procesului de vaccinare în scopul minimizării deceselor, bolilor severe și riscului apariției bolilor prevenibile. În acest sens, recomandarea experților în sănătate se rezumă, întâi de toate, la sporirea gradului de colaborare intersectorială la nivel de teritoriu.
De remarcat este faptul că Organizația Mondială a Sănătății recomandă țărilor o acoperire vaccinală de 95% pentru vaccinarea de rutină și 70% împotriva COVID-19. Din datele oferite de Vera Lefter, medic epidemiolog la CSP Călărași, acoperirea cu vaccin anti-Covid în raionul Călărași este la moment de doar 26,1%, iar acoperirea vaccinală cu doza întâi a copiilor nou-născuți a constituit în anul 2021 doar 76,6% – un indicator foarte alarmant, spun specialiștii.
Campania de intensificare a procesului de vaccinare a fost lansată de Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și Uniunii Europene. Evenimente similare celui de la Călărași se vor desfășura în alte 9 unități administrativ-teritoriale, unde se înregistrează o acoperire vaccinală joasă: Strășeni, Bălți, Criuleni, UTA Găgăuzia, Cahul, Căușeni, Chișinău, Sângerei și Ungheni.
De reținut este faptul că, potrivit estimărilor specialiștilor, la nivel mondial vaccinurile previn anual aproximativ 3 milioane de decese.
Amintim că scopul acestei campanii este de a atinge o acoperire națională de 70% pentru vaccinarea împotriva COVID-19, dar și asigurarea a 95% acoperire pentru toate vaccinurile de rutină.
Sursa: Consiliul Raional Călăraşi
Lasă un răspuns