FOTO / Polițiștii de frontieră au marcat 30 de ani de la fondarea instituției
Adunați pe Piața Independenței, recent renovată, reprezentanții Direcției Regionale Vest, atât și ai subdiviziunilor acesteia, cât și colegii de la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, au celebrat Ziua Profesională.
În această zi, la adresa polițiștilor de frontieră au răsunat mesaje de felicitare, au fost transmise mulțumiri pentru activitatea profesională îndeplinită cu devotament.
La ceremonia festivă dedicată celei de-a 30-a aniversare a Poliției de Frontieră au participat veterani ai instituției de frontieră, reprezentanții administrației publice locale, ale organelor de drept, viitori polițiști de frontieră.
„Orice instituție devine puternică prin angajații săi, de aceea misiunea noastră presupune curaj, perseverență și multă determinare de a face față tuturor provocărilor și riscurilor la frontiera de stat”, a menționat, n mesajul său, Ruslan Deaciuc, șeful interimar al instituției. Dânsul a ținut să aducă laude polițiștilor de frontieră pentru profesionalismul, rezistența și dăruirea de sine de care au dat dovadă, mai ales în gestionarea crizei umanitare din apropierea frontierei țării. „Eforturile pe care le-am întreprins în această perioadă s-au materializat în rezultatele înregistrate în activitatea operațională. Dar și rezultatele zilnice demonstrează că suntem o echipă profesionistă, bine-pregătită în prevenirea și combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere”, a mai spus dânsul.
La rândul lui, Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni, a venit cu un mesaj de felicitare pentru angajații instituției, menționând că „Direcția regională Vest este o carte de vizită pentru municipiul Ungheni”.
Iar Vasile Lupu, vicepreședintele raionului Ungheni și-a exprimat înalta apreciere față de atitudinea și responsabilitatea cu care își exercită polițiștii de frontieră atribuțiile de serviciu.
„Vă urez dârzenie în serviciu, curaj și să știți că, împreună cu voi, ne simțim în siguranță”, a răsunat și mesajul deputatului Andrian Cheptonar.
Astfel, cu ocazia celor 30 de existență instituțională, o parte din polițiștii de frontieră s-au învrednicit de diplome, distincții și insigne. Iar la finalul evenimentului, viitorii polițiști de frontieră au impresionat publicul spectator cu trecerea în pas de defilare.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns