Doi poliţişti de frontieră din cadrul Direcţiei Regionale Vest au primit Bereta de Onoare

Sursa foto: Direcţia Regională Vest

Polițiștii de frontieră Ungureanu Andrei (Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Ungheni) şi Tărîță Valentin (SPF Cuhnești) din cadrul Direcţiei Regionale Vest au primit, sâmbată, 4 iunie, Bereta de Onoare a Poliției de Frontieră, aceasta este cea mai înaltă distincție a instituției de frontieră.

Competiţia Bereta de Onoare, ediţia a VII-a, s-a desfăşurat pe poligonul din satul Zagarancea iar la concurs au fost prezenţi 30 de participanți, dintre care trei polițiste de frontieră. Aceștia au avut de parcurs un traseu cu lungimea de aproximativ 6,4 km, unde au avut de trecut prin obstacole precum deplasarea cu masca antigaz prin fum, trecerea târâş sub plasă ghimpată, flotări, traversarea cursului de apă în picioare fără a admite să fie udată arma, deplasarea cu greutăți pe porțiuni de câteva zeci de metri, tragerea cu arma pistol din dotare și ulterior arma mitralieră din dotate. Doar 10 participanți au trecut la etapa de luptă corp la corp.

Scopul concursului este de a identifica poliţiştii de frontieră cu nivel înalt de pregătire, interes şi potenţial de dezvoltare profesională de excepţie, iar ca recompensă, oferirea dreptului de purtare a însemnului excelenţei profesionale – Bereta de Onoare.

Menționăm că în urma probei finale, învingători au ieșit 9 polițiști de frontieră, care vor purta cu mândrie Bereta de Onoare.

Distincția „Bereta de Onoare a Poliției de Frontieră” este un însemn al excelenței profesionale ce se acordă ofițerilor și subofițerilor cu rezultate deosebite în misiunile de serviciu, nivel înalt de pregătire, respectă standardele de integritate și conduită, de care trebuie să dea dovadă polițiștii de frontieră în activitatea cotidiană, acordată strict prin concurs.

Sursa: mai.gov.md 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *