Care sunt cele 12 examinări medicale profilactice obligatorii, pe care unghenenii trebuie să le efectueze
Controalele medicale periodice au rolul de a preveni afecțiuni extrem de grave cu ajutorul unor mijloace simple, spun specialiștii în medicină. Concret, la o vizită simplă la medicul de familie, în urma unor examinări, se poate depista orice schimbare fizică și poate descoperi careva modificări patologice.
De altfel, fiecare persoană are niște obligațiuni față de propria-i sănătate și față de sistemul medical. „Este indicat ca, minim odată pe an, persoana să fie văzută de către medic”, a menționat Oleg Belbas, șeful Centrului de Sănătate Ungheni, care a venit și cu o serie de recomandări privind controlul medical profilactic al populației.
Dânsul atenționează că sunt 12 examinări pe care fiecare cetățean trebuie să le treacă obligatoriu în fiecare an, sau periodic.
Antropometria sau măsurarea indicilor masei corporale și a înălțimii
„Orice abatere de la normă indică o patologie”, atenționează dânsul. Astfel, dacă o persoană este supraponderală trebuie de analizat cauza care a dus la creșterea masei corporale. Această afecțiune poate indica modificări ale metabolismului, dar și o creștere a colesterolului în sânge. Se identifică cauza și se inițiază tratamentul necesar.
Însă, dacă se constată o scădere bruscă a indicelui masei corporale (subponderalitate), la fel poate indica o patologie medicală, fie persoana suferă de o depresie psihică, fie este vorba chiar de o patologie mult mai gravă, cum este cancerul.
Monitorizarea tensiunii arteriale
Fiecare pacient trebuie să știe care este tensiunea arterială care se încadrează în limitele valorii normale. Începând cu vârsta de 18 ani se monitorizează valorile tensiunii arteriale. În cazul în care se depistează o creștere a tensiunii arteriale, se eliberează de către medic un medicament conservator, pentru a menține tensiunea în normă.
Examinarea glandei tiroide, a ganglionilor limfatici, a glandelor mamare, a cavității bucale.
Această examinare are rolul de depista vizual unele patologii. În cele mai multe cazuri, palparea glandelor mamare duce la depistarea unor malformații, care ulterior, vor fi examinate mai minuțios de către medicul mamolog și vor fi efectuate un set de analize, pentru a se confirma existența unor patologii, în fazele incipiente.
Tonometria oculară – Se recomandă a fi efectuată o dată la doi ani pentru a depista glaucomul sau tensiunea intraoculară.
Reacția de microprecipitare (testul Wasserman) de depistare a sifilusului. – Acest test se efectuează obligatoriu, în fiecare an, de către asistența medicală primară, gratis.
O altă investigație necesară este cea de testare a nivelului colesterolului LDL („colesterol rău”) în sânge. În cazul în care nivelul colesterolului agresiv este ridicat, trebuie să luăm în calcul că mărirea colesterolului duce la depunerea pe plăcile vasculare, care va evolua într-o ateroscleroză, iar ulterior cresc șansele de a face infarct sau accident cerebral vascular. Monitorizarea colesterolului este indicată de a fi realizată pe la vârsta de 40 de ani.
De asemenea, investigațiile pentru stabilirea nivelului glicemiei, se efectuează în fiecare an. Este necesară monitorizarea parametrilor zahărului în sânge, pentru a depista o eventuală patologie într-o formă incipientă și nu atunci când devii dependent de insulină.
Citologia exfoliativă (testul Babeș-Papanicolau) a colului cervical, care are menirea de a cerceta celulele atipice. În timpul examenului profilactic, în cazul în care se depistează celulele atipice, medicul atenționează că în formele inițiale este mult mai ușor de a trata și chiar de a preveni o patologie. „Cea mai bună prevenție a cancerului de col cervical este imunizarea fetelor începând cu vârsta de la 9 până la 26 ani, împotriva virusului Papiloma uman (HPV). Și aici, chiar îndemnăm părinții să accepte imunizarea fetițelor, pentru a le oferi o viață în viitor fără riscul de cancer de col cervical”, a sunbliniat Oleg Belbas.
Analiza maselor fecale la diferite patologii
Dacă rezultatele indică o patologie, se efectuează colonoscopia, o altă examinare care se face o dată la doi ani de zile, în special, la anumite grupuri de risc. Referință se face la persoanele care au suportat cancer, dar au și în istoric rude care au suportat cancer – obligatoriu trebuie de efectuat colonoscopia.
Examinarea cutiei toracice pentru a depista tuberculoza
Anumite categorii de pacienți, care fac parte din grupa de risc, trebuie să fie examinate anual. În cadrul examinării pentru a depista tuberculoza, deseori sunt identificate și alte patologii, precum ar fi fibroza pulmonară sau chiar cancer. Plusul acestei investigații este că pe lângă examinarea de bază și anume cea de depistare a tuberculozei, se mai pot identifica și alte patologii.
Examinarea simptomaticilor la BAAR – analiza sputei pentru a depista tuberculoza
Ce înseamnă pacienții simptomatici? Sunt acei pacienți care tușesc un timp îndelungat. Cei care tușesc cronic, timp de o lună de zile, deja denotă o patologie. Indiferent, dacă este administrat un tratament sau fără de acesta, mucoasa bronhiilor se regenerează timp de o lună de zile. Cei care tușesc mai mult de o lună de zile, trebuie să-și facă examinarea fie la BAAR, fie la radiografia digitală, pentru a depista patologia denumită tuberculoză.
„Acestea sunt cele 12 examinări medicale, care nu se achită și sunt efectuate în cadrul asistenței medicale primare gratuit, anual. Îndemnăm populația raionului Ungheni să treacă controalele medicale pentru a preveni patologiile în stadii inițiale. Deoarece, orice patologie este mai ușor de tratat în stadii incipiente, decât cea, care este descoperită tardiv și, în rezultat, se poate solda chiar și cu deces”, a concluzionat șeful Centrului de Sănătate Ungheni.
Lasă un răspuns