A început operațiunea ”Autobuz”

Sursa foto: politia.md

În perioada 23 mai – 10 iunie, pe întreg teritoriul țării se va desfășura operațiunea „Autobuz”, aceasta are scopul de a verifica condițiile în care sunt transportați călătorii și a diminua numărul de accidente rutiere cu implicarea transportului public.

În timpul desfăşurării operaţiunii vor fi verificaţi şi documentaţi conducătorii vehiculelor antrenate în transportul public la următoarele compartimente: transportarea pasagerilor supra normă, identificarea vehiculului care nu a fost supus reviziei tehnice, conducerea unităţilor de transport în stare de ebrietate, conducerea unităţilor de transport fără categoria respectivă, oprirea și staţionarea neregulamentară, inclusiv vor fi verificate și autobuzele care transportă elevii.

În acest context, Poliția Rutieră reamintește șoferilor să respecte regulamentul circulației rutiere, astfel ca fiecare călător și participant la trafic să fie în siguranță:

  • să îmbarce/debarce călătorii numai în staţiile special amenajate, prevăzute în itinerarul aprobat; -să mențină starea tehnică corespunzătoare a mijlocului de transport;
  • să nu îmbarce călătorii peste capacitatea maximă admisă mijlocului de transport; – să fie prudenți la efectuarea oricărei manevre.

Pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 97 de accidente rutiere cu implicarea transportului de pasageri, în consecință 3 persoane au decedat, iar 106 au primit multiple traumatisme. Din numărul total de accidente, circa 80 % au avut loc pe teritoriul municipiului Chișinău.

Sursa: politia.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *