Pentru o localitate prosperă. Și bărbații, și femeile vor fi implicați în acest proces
„Femei și bărbați informați și implicați – localitate prosperă” este numele Proiectului implementat la Mănoileşti, de către Grupul de Inițiativă Locală „Viitorul”. În cadrul Proiectului, femeile și bărbații vor fi încurajați să participe, în egală măsură, la activitățile planificate și să se implice ca voluntari în amenajarea localității.
Proiectul este implementat în cadrul Programului de Granturi Mici pentru inițiative comunitare, componentă a proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Ungheni și Cahul”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF.
„Ne propunem să diminuăm stereotipurile de genul: „Locul femeilor este acasă în familie, ca să îngrijească de copii”, „Femeile, prin caracteristicile lor psihologice, nu se pot angaja în politică”, „Politica strică femeile, ele își pierd calitățile de reprezentante ale sexului frumos”. Acest proiect a fost gândit ca o activitate menită să răspundă unor nevoi de informare, de dezvoltare a competenţelor, de dezvoltare organizaţională în procesul de îmbunătățire a condițiilor de trai”, ne spune Nicoleta Diaconu, coordonatoarea Proiectului.
În cadrul Proiectului va fi construit și un trotuar adiacent drumului central, cu o lungime de 270 de metri. Acesta va lega satele Vulpești și Mănoilești, fiind un drum de acces către majoritatea instituțiilor publice.
La rândul lor, cetățenii spun că amenajarea trotuarului va soluționa cea mai stringentă problemă privind siguranța pietonilor.
„Este binevenită construcția acestui trotuar, pentru că noi, cetățenii, vom fi mai mult în siguranță”, ne spune Valentina Landa, o locuitoare a satului Vulpești.
Proiectul va include un şir de activităţi, precum: crearea echipelor de voluntari şi instruirea acestora, elaborarea unui regulament de bugetare participativă, construcția trotuarului. După ce amenajarea trotuarului va fi finalizată, va fi organizat și un flashmob pe trotuarul nou construit – ,,Implică-te și tu în dezvoltarea localității”.
„Scopul flashmobului este de a spori gradul de mobilizare a societății, pentru a înțelege importanța implicării fiecăruia în implementarea inițiativelor locale, prin contribuția proprie sau prin lucrări de voluntariat”, a specificat coordonatoarea de proiect.
Totodată, Nicoleta Diaconu a menționat că menținerea curățeniei trotuarului și acțiunile de înverzire a spațiului aferent vor contribui la creșterea gradului de responsabilitate a locuitorilor:
„Doar muncind în comun, locuitorii satului se vor solidariza, devenind, astfel, promotori ai schimbărilor în comunitate, în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai atât pentru femei, cât și bărbați. Prin muncă și implicarea tuturor, comuna Mănoilești va deveni o localitate mai prosperă și mai amenajată”.
Costul total al Proiectului este de 188,195 mii de lei, 82 de mii de lei fiind din partea Uniunii Europene.
Articolul este realizat în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.
Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.
Lasă un răspuns