Expoziție de mărțișoare realizate din lut polimeric, dar și un master – class de confecționare a acestora – la bibliotecă

Lilia Petric, o tânără din Ungheni, realizează mărțișoare din lut polimeric, aranjamente florale din spumă de săpun, lumânări, dar și accesorii pentru păr.

Tânăra și-a expus o parte din lucrările hand-made la Biblioteca raională „Dimitrie Cantemir”, dar a oferit și celor prezenți la bibliotecă, un master-class de realizare a unui mărțișor, întrucât, expoziția s-a desfășurat în prag de primăvară.

Ani de muncă. De la eșecuri în realizarea lucrărilor, până la obținerea rezultatelor dorite

Cu 8 ani în urmă a început să realizeze accesoriile pentru păr, de trei ani se ocupă cu crearea aranjamentelor florale din spumă de săpun, iar de mai bine de doi ani crează și lumânări. Iar lutul polimeric, care stă la baza mărțișoarelor, a început să-l prelucreze de 3 ani. Chiar dacă primele tentative de a opera cu lutul polimirec s-au soldat cu eșec, totuși tânăra nu a renunțat, ci a depus tot efortul și cunoștințele acumulate, creând lucrări, pe care le descrie ca fiind unice și dragi sufletului. „Primele lucrări s-au primit un adevărat dezastru: le-am ars, am umplut casa cu fum, dar soțul a fost cel care m-a încurajat și mi-a zis să mai încerc. Și am reușit într-un final”, își amintește tânăra.

Timpul dedicat pentru confecționarea mărțișoarelor sunt orele târzii, dat fiind faptul că ziua este antrenată și la serviciu, și acasă, cu copiii. „Aceasta este pastila mea de relaxare”, spune Lilia Petric. Cam 30 de minute, atât îi ia pentru a confecționa un mărțișor, în dependență de model și complexitatea acestuia. Iar masa de la bucutărie este zona ei de lucru.

Lucrul la confecționarea mărțișoarelor îl începe de prin luna ianuarie. Și copiii ei sunt antrenați în executarea unor lucrări, astfel, Lilia consideră că este o opțiune minunată de a ține copii ocupați, departe de telefon.

 Master – class prezentat de Lilia Petric

Așadar, Lila și-a scos din trusa cu care a a venit la expoziție, lutul polimeric, cuțitul fragmentat, roller-ul acrilic și șervețele umede și a prezentat un master-class și persoanelor care au fost în acea zi la bibliotecă.

Pentru început, a frământat o bucată de lut, de culoare albă în mână, pentru a putea mai ușor să-l lucreze, apoi, cu rollerul acrilic a întins pasta, după care, cu o formă pentru prăjituri a decupat forma dorită. Apoi, cu un cuțit a decupat forma, netezând marginile. După care, aplică textul dorit și se lasă pentru câteva minute. Apoi se curăță cu grijă cu un șervețel, pentru a îndepărta hârtia și rămâne doar cerneala, după care se dau în cuptor, la temperatura de 100 grade, timp de 10 minute. „Trebuie atent de monitorizat timpul, că dacă le lași mai mult, atunci lutul polimeric devine galben, iar lucrarea este stricată”, atenționează Lilia Petric.

De subliniat că, produsele realizate de către Lilia Petric pot fi admirate, dar și procurate la expoziția organizată în incinta Bibliotecii Raionale „Dimitrie Cantemir”, până la data de 10 martie, prețurile fiind accesibile pentru toți doritorii.

Tatiana Tesliuc

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *